Municipiul Vaslui are buget!
Dimensiune font:
Pentru anul curent, la secţiunea venituri a bugetului local al municipiului Vaslui este prevăzută suma de 134.503.139 lei, iar la partea de cheltuieli suma de 137.473.000 lei
Consilierii locali au adoptat, joi, bugetul municipiului Vaslui pentru anul 2015. „Documentul clarifică sursele de finanţare ale bugetului, precum şi modul de distribuire a acestora. Comparativ cu anul trecut, la capitolul venituri avem în plus 12 milioane de lei. Plusul financiar vine de la proiectele cu finanţare europeană, care în acest an au valoarea de 29,3 milioane lei şi se canalizează pe două proiecte: infrastructură şi transportul public”, a spus primarul Vasile Pavăl.
Bani pentru investiţii
Cei mai mulţi bani vor merge şi anul acesta spre investiţii. Pentru reabilitarea infrastructurii de străzi din municipiul Vaslui este alocată suma totală de peste 28 milioane lei, atât pentru finalizarea zonei centrale, dar și pentru reabilitarea rețelei de transport în comun, a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Vaslui.Va începe construcția Centrului de referință pentru prevenirea și depistarea bolilor de nutriție și metabolice în rândul copiilor de vârstă școlară și preșcolară din municipiul Vaslui, în acest an fiind alocată suma de 23.000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate.
Tot dintre planurile primăriei face parte și finalizarea obiectivului Centru Municipal de Informare și Promovare Turistică, pentru care este prevăzută suma de 396.000 lei. Un alt obiectiv anunțat de primar constă în construcția de case sociale, în acest sens se va aloca suma de 350.000 lei. De asemenea, vor fi demarate lucrările de reabilitare a zonelor adiacente Centrului Civic, cum ar fi cele din apropierea Teatrului de Vară, dar și pe strada Filaturii, ori în zona Oborului. Nu au fost uitate nici activitățile sportive, suma de 2,1 milioane lei fiind destinată finanțării nerambursabile a acestor activități, în principal a echipei de handbal HC Vaslui, în plus, fiind prevăzute sume de peste 860.000 lei pentru construcția unei piste de skateboarding și role. Alte aproximativ 66 milioane lei, sunt destinate pentru capitolul cheltuieli social-culturale, iar pentru învățământul din municipiul Vaslui fiind destinate peste 46 milioane lei, asta în afara investițiilor prevăzute la unitățile școlare. 3,1 milioane lei vor fi pentru acordarea de ajutoare sociale în decursul anului 2015, la care se adaugă alte circa cinci milioane lei din fonduri guvernamentale, pentru persoanele cu disabilităţi.
Propuneri ale consilierilor locali
O parte din consilierii locali au venit şi cu alte propuneri de investiţii. Unele destul de fanteziste şi greu de realizat cum ar fi parcările subterane , centre pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, consilierii au mai propus extinderea iluminatului public atât în municipiul Vaslui, cât și în suburbii, renovarea centralei termice a liceului „Emil Racoviță” și construirea unei săli de sport la Școala Generală nr. 3, preluarea fostului internat al liceului „Anghel Rugină” în scopul transformării acestuia într-un obiectiv de utilitate publică, alocarea de fonduri suplimentare Liceului cu Program Sportiv sau acordarea de burse școlare de merit,pistă de elicopter lângă spital.
Strategie pentru salvarea Vasluiului
Simona POP
„Şi pe secţiunea dezvoltare avem un plus de 8 milioane de lei. Am prevăzut finanţarea unor proiecte în derulare” - primarul Vasile Pavăl
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau