Muzeu al satului moldovenesc la Iaşi, după modelul Muzeului Satului din Bucureşti
Dimensiune font:
Primăria Iaşi va aloca mai multe fonduri pentru activităţi culturale ce se vor derula în unităţile şcolare din Iaşi * de asemenea, la Iaşi se intenţionează amenajarea unui Muzeu al satului moldovenesc, după modelul celui din Bucureşti * în aceeaşi comisie în care s-au discutat aceste aspecte, Florin Cântic a fost validat să ocupe funcţia de conducere în cadrul Fundaţiei „Iaşi, capitală europeană a culturii”
Comisiile reunite ale Consiliului Local Iaşi au aprobat strategia culturală cadru a municipiului Iaşi. Potrivit şefilor Primăriei Iaşi, această strategie se constituie ca un document important, programatic, care va sta la baza documentaţiei de candidatură a Iaşului la titlul de capitală europeană a culturii. Totodată, în cadrul comisiilor s-a propus şi validarea lui Florin Cântic pentru a conduce acest proiect – Fundaţia „Iaşi, capitală europeană a culturii 2021”. „Pe lângă aceastea au mai fost aporbate şi alte proiecte care vizează cultura, cultele, precum şi dezvoltarea municipiului Iaşi. Acest proiect de hotărâre de CLM, de aprobare a strategiei culturale, a primit observaţii în cadrul Comisiei de Cultură. Prin urmare, s-a propus chiar întărirea acţiunilor culturale în şcoli, propunere făcută de către consiliera Camelia Gavrilă, inspectorul şef al ISJ Iaşi”, a spus primarul interimar, Mihai Chirica. Concret, se are în vedere alocarea unor resurse suplimentare pentru teatrul şcolar şi alte acţiuini culturale care se pot desfăşura la nivelul şcolilor din Iaşi. De asemenea, se are în vedere şi abordarea unor subiecte de noutate, cum ar fi Muzeul Teatrului care în momentul de faţă nu are un spaţiu adecvat. Prin retrocedarea clădirii de pe strada Vasile Alecsandri , tot patrimoniul teatrului a fost relocat în Copou, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, în condiţii improprii. O propunere interesantă venită din partea unui consilier local s-a referit la amenajarea, după modelul de la Bucureşti, a unui muzeu al satului românesc, moldovenesc, bucovinean, care să întregească toată provincia moldavă de pe o parte şi cealaltă a Prutului, precum şi partea de nord a Bucovinei, până la Cernăuţi. „Pe de altă parte, domnul Florin Cântic putea fi validat doar de boardul Fundaţiei dar, nefiind membru al niciunui partid politic, are nevoie de un consens politic să se vadă că este acceptat de forul legislativ al oraşului, care este Consiliul Local, pentru că noi încercăm să-i asigurăm resursele, dar nu vrem să ne băgăm în munca pe carte trebuie să o facă dumnealui”, a mai spus Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau