Noi investiţii la Negreşti
Dimensiune font:
Locuitorii oraşului Negreşti vor avea parte în perioada următoare de câteva investiţii foarte importante. Este vorba despre demararea lucrărilor la noua piaţă agro-alimentară, continuarea lucrărilor de asfaltare şi lucrări de extindere la reţeaua de energie electrică pe strada Sublocotenent Mitică Vasiliu. Primarul Vasile Voicu spune că după perioada grea, în care oraşul s-a confruntat cu o serie de lipsuri financiare, a venit momentul ca lucrurile să intre pe făgaşul normal.
În Valea Mare primăria va finaliza asflatarea celor 2,2 kilometri de drum, în această perioadă lucrându-se la porţiunea de drum care duce spre biserică. Şi în Poiana va fi asfaltată suprafaţa de 2,3 kilometri de drum, până acum fiind făcut terasamentul şi fiind montat primul strat de piatră. „Pentru oamenii din aceste localităţi sunt investiţii foarte importante, care le facilitează practic accesul şi le uşurează viaţa. Ne bucurăm că am putut da şi noi drumul câtorva investiţii, mai ales că ne-am redresat cu greu după perioada dificilă pe care am traversat-o”, a declarat primarul oraşului Negreşti, Vasile Voicu. Extinderea reţelei de energie electrică se va face din fonduri proprii ale primăriei, pe o suprafaţă de aproximativ un kilometru. Asta înseamnă că un număr de 20 de locuinţe vor fi racordate la reţeau de energie electrică. Iniţial lucrările au fost evaluate la aproximativ 100.000 de lei, însă ulterior a trebuit amenajat un post de transformare, motiv pentru care Primăria Negreşti a suplimentat suma alocată cu 50.000 de lei.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau