Noi oportunităţi pentru studenţii în IT
Dimensiune font:
Cel puţin 14 companii oferă stagii de practică plătite pentru studenţi şi masteranzi * banii sunt asiguraţi din fonduri nerambursabile
Studenţii care urmează cursuri în IT au posibilitatea de a efectua stagii de practică în companii de renume naţional şi internaţional. Potrivit Alinei Popa, din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Euronest Iaşi, în acest sens a fost semnat la Bucureşti, un contract de finanţare în valoare de 2,1 milioane de lei, care pune la dispoziţia studenţilor noi programe de masterat în IT, dar şi stagii de practică plătite. „Proiecte de studii flexibile şi competitive pentru IT în regiunea de dezvoltare Nord - Est se derulează pe parcursul a 18 luni, fiind în parteneriat cu patru universităţi din regiune: Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Tehnică din Iaşi, Universitatea din Suceava şi Universitatea din Bacău”, a declarat ieri Alina Popa.
Studenţii care vor beneficia de acest proiect vor putea colabora cu una dintre cele 14 companii aflate până acum într-un cluster pus pe roate de autorităţile judeţene, urmând ca aceştia să primească un salariu de 700 lei şi decontarea cazării şi a transportului, unde este cazul. De asemenea, proiectul prevede şi un program pilot la care pot participa 80 de studenţi, care vor putea opta pentru unul dintre cele patru noi programe de masterat. Anca BURNICHE
Stagiile de practică pentru studenţi vor începe în toamna anului viitor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau