Notarii de pe lista neagră a procurorilor
Dimensiune font:
Dacă în urmă cu câţiva ani, avocaţii erau primii pe lista neagră a procurorilor, acum li s-au adăgat şi notarii. Mai mulţi notari ieşeni au fost implicaţi în dosare răsunătoare.
Un caz care îşi aşteaptă verdicul este cel al notarului Lidia Vieru, trimisă în judecată alături de primarul din Dumeşti, Mihai Sabaiduc, fostul gospodar şef Constantin Gheorghiu, consilierii Constantin Butnariu şi Constantin Dorneanu, Orest Oanea, ex-directorul general al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, secretara ei Elena Matei şi fostul şef al Postului de Poliţie Dumeşti Radu Guzu. Potrivit anchetatorilor, Sabaiduc, Butnariu, Gheorghiu, Dorneanu şi Guzu au pus la cale un mecanism prin care ei sau rudele lor au primit ilegal terenuri lângă E 58. „Procedeul viza achiziţionarea la preţuri modice a unor terenuri fără valoare imobiliară aparţinând unor persoane cu vârste înaintate şi fără posibilităţi materiale şi, pe baza unor documente falsificate, schimbarea scriptică a amplasamentelor acestora şi încheierea unor contracte de vânzare–cumpărare în formă autentică în care erau consemnate aceleaşi suprafeţe, însă cu amplasamente în zona cu potenţial imobiliar. Pe tot parcursul derulării acestui mecanism, vânzătorii au fost în permanenţă în eroare cu privire la actele pe care le încheiau”, au spus procurorii DNA.
Au vrut să păcălească anchetatorii
Pe parcursul cercetărilor, cei luaţi în vizor au încercat să-i păcălească pe anchetatori. „Vieru Lidia i-a solicitat inculpatei Matei să falsifice o parte din aceste documente şi a prezentat procurorilor aceste documente falsificate”, au adăugat procurorii. DNA a socotit că 16 oameni au fost păgubiţi astfel cu 408.180 euro. La rândul ei, Primăria Dumeşti a suferit un prejudiciu total de 22.175,9 euro. Procesul este pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, un nou termen fiind stabilit pe 29 octombrie.
Alba-neagra cu impozitele
Pe lângă implicările în diverse manevre imobiliare, notarii mai sunt adesea acuzaţi şi că fentează statul la plata impozitelor, un exemplu fiind Mihai Şuleap. „În perioada iunie 2010 - iunie 2014, Şuleap Mihai, în 38 de cazuri, nu şi-a îndeplinit îndatorirea de serviciu prevăzută de articolul 771 din Codul Fiscal, prin aceea că a încasat şi a omis să vireze la bugetul statului impozitului aferent actelor juridice translative de proprietate”, au precizat procurorii. Aceştia au socotit paguba la 2.100.593 lei şi au pus sechestru pe averea notarului. Şuleap a susţinut că DNA Iaşi nu avea dreptul să-l ancheteze pentru abuz în serviciu, nefiind funcţionar public, dar nu a reuşit să scape de acuzaţii. El va reveni în faţa judecătorilor pe 27 octombrie.
Un coleg de la Târgu Frumos a intrat în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Casa şi biroul lui Daniel Remus Cruceanu au fost luate la scotocit într-un dosar de evaziune fiscală. „În fapt, s-a reţinut că suspectul a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzându-se astfel bugetului de stat un prejudiciu de 300.000 lei”, au spus procurorii. Cruceanu ar fi prezentat facturi fictive, emise de firme inactive sau radiate, decontând cheltuieli pentru achiziţionarea unor materiale sau manopere din construcţii.
Notarii sunt cei la care apelăm atunci când vrem să fim siguri că actele noastre sunt în regulă. Dacă şi ei sunt gata să dea ţepe cu ghiotura, ce să mai facă omul simplu? Ştefana CZELLER
„Activitatea notarului public se bazează pe încrederea solicitanţilor, care se obţine dacă notarul public este un consilier convingător şi un confident discret al părţilor, capabil să le explice reglementarile legale şi să transpună voinţa lor în termeni juridici” – Uniunea Notarilor din România
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau