O fabrică din Botoșani intră în parteneriat cu gigantul Betty Ice
Dimensiune font:
La firma Casa Pâinii se va lucra în două schimburi după ce s-a asociat cu o companie gigant de zeci de milioane de euro
Compania botoșăneană Casa Pâinii a intrat într-un parteneriat cu gigantul Betty Ice Suceava, care poate produce 100 de tone de înghețată zilnic. Omul de afaceri Florian Moruzi, proprietarul firmei botoșănene, a declarat că parteneriatul va duce la creșterea producției de produse de patiserie congelată. „Am intrat într-un parteneriat pe brandul Casa Dulce cu Betty Ice și vom avea oferte comune pentru HoReCa și pentru magazinele în care pot fi montate cuptoare mici sau mari. Noi acum producem 2.500 de produse pe oră și pentru a acoperi necesarul vom lucra în două schimburi. Am început să facem deja angajări și să pregătim oamenii noi alături de cei cu experiență”, a declarat Florian Moruzi. Produsele congelate de patiserie de la Botoșani vor ajunge la câteva mii de clienți Betty Ice din toată țara, în primă fază, după care și în țările în care sunt comunități de români, cum ar fi Italia, Spania sau Israel.
Ajutor francez pentru lansarea „Caşcavalului de Săveni”
Alina CALINIUC
Parteneriatul dintre cele două firme din Botoșani și Suceava va însemna și investiții în fabrica botoșăneană de câteva sute de mii de euro în extinderea liniei de producție a unității botoșănene
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau