O femeie din Iaşi, cel mai aspru examinator auto
Dimensiune font:
În 2017, cel mai mic procent de promovabilitate a testului auto s-a înregistrat sub examinarea subinspectorului Alina Elena Mocanu * doar 21% dintre candidaţii evaluaţi de aceasta au fost promovaţi * cei mai mulţi au promovat la examinarea şefului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi
Clasamentul promovabilităţii examenului auto în 2017 arată că cel mai aspru examinator este o femeie. Potrivit unei situaţii remise de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi, cea mai mică promovabilitate, de doar 21,13%, a fost înregistrată sub examinarea subinspectorului Alina Elena Mocanu, la un număr de 265 persoane examinate. Printre cei mai severi examinatori auto se numără agentul şef principal Sebastian Ichim, cu o promovalibitate de 23%, la un număr de 2.139 persoane examinate dar şi agentul şef principal Ciprian Ciobanu, cu o rată de promovabilitate de 24,9%, la un număr de 2.601 persoane examinate. Urmează comisarul şef Ioan Manole, cu o promovabilitate la examinarea auto de 25,1% şi comisarul şef Remus Iftime, cu 25,2%. La polul opus, cel mai „indulgent” este comisarul şef Vasile Zacornea, cu o promovabilitate de 33,3% la un număr de 1.251 examinaţi, urmat de agent şef adjunct Bogdan Ouatu, cu o promovabilitate de 32,2% la o cifră de 2.424 examinaţi. Promovabilitatea celor examinaţi de agentul şef principal Gheorghe Frij a fost de 30,4%, la agentul şef principal Florin Filip, de 29,8% iar la agentul şef Bogdan Luca, de 28,8%. La mijlocul clasamentului stau agentul şef principal Liviu Mocanu, cu o promovabilitate de 28,26%, inspectorul Ştefan Grecu, cu o promovabilitate de 27,8% şi agentul şef adjunct Valentin Stan, cu 26,2%. „Cu ocazia verificărilor permiselor de conducere preschimbate și a dosarelor de examinare s-au constatat în cursul anului curent 13 cazuri pentru care au existat suspiciuni de fals și declarație mincinoasă, fapte pentru care documentele au fost înaintate spre competentă soluționare la IPJ Iași, fiind confirmată în fiecare caz întocmirea de dosar penal pentru persoanele implicate”, a precizat conducerea SPCRPCIV Iaşi. Pe linie de examinare auto şi preschimbare a permiselor de conducere, în 2017 au fost 75.805 dosare primite şi verificate, cu o evoluţie de 14,7% mai mare faţă de anul anterior. În schimb, numărul persoanelor respinse a crescut cu 15,8% în 2017 faţă de anul anterior, cei mai mulţi fiind la proba practică (17.225), faţă de 11.143 la proba teoretică. Procentul mediu de promovabilitate a examenului auto a fost, în 2017, de 27,39%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau