O nouă sesiune de atestare a administratorilor de blocuri
Dimensiune font:
Primăria Iaşi va organiza, pe 5 septembrie, o nouă sesiune de examinare a persoanelor fizice în vederea obţinerii atestatului de administrator de imobile. Persoanele care în prezent au absolvit cursuri de pregătire în domeniu, dar nu sunt atestate, pot să depună cererea împreună cu documentele solicitate în vederea atestării. Dosarul se verifică de comisia de atestare formată din Ioan Ciobanu, preşedinte, şi 4 membri din cadrul Serviciului Asociaţii Proprietari din Şos. Naţională nr. 43, după care se depune prin registratura Primăriei. Cu privire la locaţia şi ora susţinerii examenului scris şi interviu, persoanele solicitante vor fi anunţate atât prin afişare la avizierele de la sediul Primăriei, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. În vederea clarificării unor aspecte privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului (proba scrisă şi proba orală – interviu), comisia de atestare precizează faptul că termenul de depunere a dosarelor este de maximum 30 de zile de la data publicării anunţului, subiectele vor conţine întrebări din legislaţia stabilită, evaluarea cunoştinţelor solicitanţilor constând în completarea unui test grilă cu 24 de întrebări din legislaţia în vigoare specifică asociaţiilor de proprietari şi a unui test - lucrare practică privind repartizarea cheltuielilor la care candidatul trebuie să răspundă la minimum 21 de întrebări, pe parcursul a două ore. Hotărârile comisiei privind modul de desfăşurare a examenului pentru atestarea administratorilor de imobile, cât şi rezultatele obţinute de candidaţi, vor fi afişate la sediul Primăriei Iaşi din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1, la sediul Serviciului Asociaţii Proprietari din Şos. Naţională nr. 43 şi pe site-ul Primăriei. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau