O sută de poştaşi ieşeni intră în grevă
Dimensiune font:
Aceştia vor picheta astăzi Piaţa Victoriei, timp de două ore
Poştaşii din Iaşi vor participa la un amplu protest organizat la Bucureşti, în condiţiile în care nu s-a ajuns la o înţelegere cu Compania Naţională a Poştei Române în ceea ce priveşte o serie de modificări la Contractul Colectiv de Muncă. Decizia a fost luată în luna aprilie, când s-a decis pichetarea Ministerului Telecomunicaţiilor pe data de 7 mai, între orele 11.00 -13.00.
Una dintre revendicări este şi o majorare salarială în cuantum de 200 de lei de persoană din cadrul Oficiului de Poştă, ultima fiind operată în anul 2014, în valoare de 100 de lei. „Media per salariat este de 1.400 lei brut, însă aceasta scade la 1.100 lei brut dacă ar fi să-i includem aici şi pe agenţii poştali care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural. Altfel spus, unii dintre angajaţii Poştei nu câştigă nici măcar salariul minim pe economie, aşa cum a fost acesta stabilit de la 1 mai”, spun sindicaliştii ieşeni. O altă solicitare a agenţilor, factorilor poştali şi angajaţilor din centrele de tranzit care lucrează numai în program de noapte este reîncadrarea în grupe speciale de muncă, în scopul diminuării vârstei de pensionare pentru aceste categorii. De asemenea, salariaţii din mediul rural doresc schimbarea legislativă care să permită angajarea temporară, pentru a putea şi ei beneficia de concediile de odihnă, la care au dreptul în mod legal. Reprezentanţii salariaţilor Poştei ieşene estimează că la mitingul din Piaţa Victoriei se vor strânge în jur de 5.000 de oameni. În funcţie de rezultatele protestelor, aceştia iau în calcul, pentru perioada următoare, pichetarea Prefecturii Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau