O zi până la recepţia lucrărilor pe Axa Culturală
Dimensiune font:
În acest moment, se mai lucrează în dreptul statuii lui Miron Costin, în faţa parcului Teatrului Naţional, dar şi pe I.C.Brătianu. Modernizarea celor 16 de străzi a „înghiţit” 91 milioane lei, fonduri europene
Începând din această lună, B-dul Ştefan cel Mare, pe tronsonul cuprins între Piaţa Unirii - Casa Modei - Materna, dar şi strada I.C. Brătianu până la intersecţia cu strada Cuza Vodă, vor fi redate traficului auto. Conform afirmaţiilor edililor, recepţia lucrărilor pe Axa Culturală ar urma să aibă loc mâine. „Pe 25 septembrie va avea loc recepţia tehnică a lucrărilor aferente proiectului Axa Culturală. Dacă vor fi constatate deficienţe, constructorul trebuie să le remedieze, în principal ridicările la nivel a capacelor de canalizare. Din analiza de până acum, am putea da calificativul «bine»”, a spus Mihai Chirica, viceprimarul Iaşului.
În acest moment, se mai lucrează în dreptul statuii lui Miron Costin, unde lucrările s-au intersectat cu cele de modernizare ale magistralei II de termoficare. De asemenea, mai au loc lucrări în faţa parcului Teatrului Naţional, unde se schimbă conductele de termoficare, dar şi pe I.C.Brătianu, unde sunt montaţi stâlpii care delimitează trotuarele de partea carosabilă.
Proiectul Axa Culturală a însemnat refacerea infrastructurii rutiere şi a trotuarelor aferente de pe 16 străzi din zona centrală a oraşului: Aleea Mihail Sadoveanu, Aleea Grigore Ghica Vodă, Bulevardul Carol I, Şoseaua Sărăriei, strada Sărăriei, strada Mihai Costăchescu, strada Vasile Conta, strada Vasile Alecsandri, strada Vasile Pogor, strada Lascăr Catargi, strada Gavriil Musicescu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu, strada A. Panu şi strada Palat. Investiţia s-a ridicat la 91,1 milioane lei.
T. Damaschin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau