Ofertele de Paşte vor fi promovate şi la Chişinău
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, prin intermediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Suceava, va participa, în perioada 5-8 martie, la Târgul de turism al Republicii Moldova, acţiune care se va desfăşura la Palatul Republicii din Chişinău.
Târgul reuneşte o gamă variată de atracţii turistice, atât din Republica Moldova, cât şi din străinătate, incluzând turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinaţiile exotice, croazierele şi turismul de aventură, nelipsind accesoriile şi gadget-urile necesare oricărei călătorii. CJ va participa la acest eveniment cu stand propriu în suprafaţă de 8 metri pătraţi, principalul obiectiv constituindu-l promovarea „Paştelui în Bucovina”, ofertelor turistice specifice sărbătorilor pascale, dar şi a celor specifice agenţilor economici, pentru anul în curs. În vederea asigurării unei mai bune vizibilităţi a tradiţiilor şi obiceiurilor pascale din zonă, cât şi pentru a creşte atractivitatea acesteia, la stand va fi prezent şi un meşter popular bucovinean, care, pe toată durata târgului, va oferi demonstraţii de încondeiere a ouălor.
Cancer învins de pofta de viaţă
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau