Oierii pot face exporturi doar iarna
Dimensiune font:
Situaţia este o consecinţă a cazurilor de boală a limbii albastre apărute anul trecut * pe timp de iarna virusul nu este activ, iar crescătorii de oi pot relua vânzările * ei au mare nevoie de contracte fiindcă sistarea exporturilor le-a adus pierderi imense * preţul unui kilogram de carne a scăzut la 6 lei
Iarna lui 2015 este una dintre cele mai dificile pentru proprietarii de oi. Boala limbii albastre, apărută în România anul trecut, le-a închis uşa la export, iar oamenii sunt foarte limitaţi în ceea ce priveşte valorificarea cărnii. „Când a apărut şi la noi, în septembrie, nu am crezut că este o epidemie, ne-am gândit că este vorba despre cazuri izolate. Cu timpul, boala a luat amploare şi măsurile impuse de autorităţile abilitate pentru reducerea exporturilor ne-au lovit direct”, a declarat Nicolae Cioranu, preşedintele Federaţiei „Romovis”.
În timpul iernii virusul nu este activ, iar fermierii pot exporta oi o perioadă. „Din 10 ianuarie este liber la export. Problema este că această reluare de exporturi a animalelor în viu se opreşte când vine căldura. Acum se fac exporturi din ce a mai rămas din 2014, dar noi avem o problemă cu producţia 2015”, a declarat Ionică Nechifor, secretarul „Romovis” şi preşedintele Asociaţiei „Moldoovis” Botoşani.
Negocieri cu Iordania
Ionică Nechifor a precizat că în a doua parte a lunii februarie va face parte dintr-o delegaţie naţională care va merge în Iordania pentru a perfecta comerţul de animale în viu între cele două ţări. „În această săptămână au venit iordanieii la noi. Trebuie să rezolvăm problema cu exportul către această ţară. şi Ambasada României în Grecia ne-a contactat ca să facem o ofertă pentru a fi prezentată unor firme greceşti. Noi putem să facem export în piaţa intracomunitară, dar nu suntem pregătiţi pentru că rasele de oi crescute de noi nu sunt ameliorate pentru carne, iar vesticii caută carcase mari”, a mai adăugat Nechifor.
Dacă oierii nu vor putea vinde la export în următoarea perioadă, nu vor avea venituri şi nu vor putea suporta cheltuielile care s-au dublat. „Noi am băgat oile la montă crezând că lucrurile se vor remedia şi vom putea să vindem din nou în afara ţării. A fost o decizie proastă deoarece acum am rămas şi cu tineretul pregătit pentru export, şi cu oile gestante. În aceste condiţii, crescătorii de oi se află în situaţia în care nu mai pot asigura hrana pentru întreg efectivul de animale”, a mai spus Cioranu.
Pierderi imense
Din toamna trecută şi până acum, blocarea exporturilor a provocat pierderi de 90 de milioane de euro crescătorilor de oi. Preţul la carne scade de la o lună la alta. „Până la apariţia acestei boli, preţul pentru oaie la export era situat între 8 şi 10 lei, acum a scăzut la 6 lei. Este extrem de puţin în condiţiile în care inclusiv furajele au fost scumpe. La preţul acesta nu îţi poţi recupera nici măcar investiţia”, a mărturisit reprezentantul oierilor. O şansă ar mai fi Paştele, când oierii speră să vândă mieii ci 18-20 lei/kg.
Alina CALINIUC
Citeşte şi: Proiect care pune pe jar industria alocoolului
Boala limbii albastre afectează ovinele, bovinele, caprele şi alte rumegătoare. Nu este contagioasă, se transmite prin intermediul ţânţarilor şi prezintă un tipar sezonier în funcţie de perioadele de abundenţă a insectelor. Frecvenţa cazurilor creşte mai ales spre sfârşitul verii şi toamna. Boala limbii albastre nu afectează oamenii şi nu există riscul să fie contactată sau transmisă prin carne sau lapte. În schimb, aduce pagube foarte mari în efectivele de animale de aceea sunt limitate exporturile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau