Oile Karakul au uimit întreaga lume FOTO
Dimensiune font:
Ionică Nechifor a impresionat delegaţii din Germania, Anglia, Franţa, Egipt şi Republica Moldova cu varietatea de culori a oilor Karakul de Botoşani pe care le creşte * exemplarele sunt unicat la nivel naţional
Pe Ionică Nechifor îl ştiu mulţi în judeţul Botoşani. El este unul dintre cei mai importanţi crescătorii de oi rasa Karakul de Botoşani. Nechifor este preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine “Moldoovis”, iar la nivel naţional este secretarul Federaţiei Moldoovis. Este primul fermier botoşănean care, după o muncă de ani de zile, reuşeşte să adune fermierii într-o asociaţie puternică, care are un cuvânt de spus la nivel naţional. Toţi cei care îl cunosc ştiu cât de mult suflet pune în creşterea oilor din rasa Karakul, cât de implicat este în dezvoltarea acestei rase şi cât de mult se implică pentru promovarea ei. Puţini bănuiesc însă care este nivelul real al muncii sale depuse în dezvoltarea rasei pe care o creşte cu atât de mult drag.
Pregătiri pentru 2016
Pe 22 octombrie, la Iaşi, s-a derulat Conferinţa Internaţională a Agriculturii, organizată de USAMV Iaşi. Botoşăneanul Nechifor a participat cu lucrarea ştiinţifică intitulată „Transmiterea culorilor în cadrul rasei Karakul de Botoşani”. „Când am prezentat lucrarea am uimit pe toţi din afara ţării: Moldova, Germania, Egipt, Anglia, Franţa. Această lucrare o pregătesc de 5 ani. Străinii vor să vină la Congresul Karakul de anul viitor, pe care îl vom organiza la Botoşani”, a declarat Ionică Nechifor. Pentru congresul din 2016, Nechifor a precizat că a purtat deja discuţii cu delegaţi din Namibia, Samarkand, Republica Moldova, Ucraina şi Germania.
Oaspete din Egipt, primit cu lapte acru la Botoşani
Prezentarea făcută de Nechifor la Iaşi a impresionat atât de tare delegaţii străini încât un profesor universitar din Egipt a insistat să vină la Botoşani pentru a vedea cu ochii lui rezultatul muncii lui Nechifor. „A fost impresionat şi a dorit să vadă pe viu. Am făcut balmoş, tocăniţă, lapte acru şi sărbuşcă. El este profesor la cea mai prestigioasă universitate de agronomie din Egipt. Anul următor mergem noi acolo. A vrut să vadă dacă tot ce am prezentat în lucrare se confirmă pe bune. Nu credea că am ajuns la un astfel de nivel. A fost fascinat de varietatea Sur Argintiu”, a completat Ionică Nechifor.
Citeşte şi: Bolnavii de TBC vor primi asistenţă până la vindecarea completă
Alina CALINIUC
„Sunt fericit că aceste exemplare sunt doar în ferma familiei mele şi pot spune că sunt unicat în România” - Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei “Moldoovis
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau