Orășelul copiilor își deschide porțile
Dimensiune font:
În perioada 19 – 24 decembrie, cei mici au ocazia să se întâlnească cu Moș Crăciun, să se distreze în aer liber și să beneficieze de bucuriile iernii într-un orășel destinat lor * acesta este organizat pe muntele Cozla
Societatea Perla Invest în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, s-a implicat în realizarea acestui proiect menit să aducă un strop de culoare și bucurii copiilor, părinților și bunicilor de sărbători. „În fiecare după amiază, între orele 17:00-19:00, până pe 24 decembrie, Moș Crăciun le va aduce copiilor prezenți în Orășelul de pe Cozla, cadouri, surprize, cântece, voie bună. Atmosfera magică de Crăciun va fi completată de prestația mascotelor preferate”, a spus Cătălin Goldan, managerul societății Perla Invest. În Igloo de pe Cozla, unde se află și spațiul de joacă pentru copii, vor fi expuși, pe lângă brazi naturali și Brazii Altfel din cadrul expoziției organizată de Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare. Accesul copiilor cu telegondola și în Orășel este gratuit, în timp ce părinții vor fi taxați pentru o călătorie dus-întors doar cu 10 lei.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau