Pachete de ţigări false
Dimensiune font:
Un vânzător de pachete de ţigări false, umplute cu hârtie, a fost depistat de poliţiştii locali băcăuani. „În timpul serviciului de patrulare în zona Pieţei Centrale, agenţii locali au depistat în zona pietonală, frecventată de comercianţii ambulanţi, o sacoţă care conţinea mai multe pachete de ţigări. Aceasta era ascunsă după un panou electric din zonă, fiind cel mai probabil folosit ca ascunzătoare de către cei care se ocupă cu vânzarea de ţigări de contrabandă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bacău, Florin Podoleanu. În sacoşă agenţii au găsit 48 de pachete ţigări, care erau umplute cu hârtie igienică şi cartoane, destinate înşelării potenţialilor clienţi. Nu este primul caz de acest fel înregistrat în zona Pieţei Centrale din Bacău. Pe parcursul anului trecut băcăuani care au cumpărat ţigări de la comercianţii ambulanţi au reclamat faptul că au primit pachete pline cu hârtie sau alte materiale. Sesizările au fost preluate de organele de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. „Pe aceasta cale, Politia Locala, avertizeaza cetatenii care aleg sa cumpare tigari de contrabanda din pietele municipiului,ca pot deveni victime ale acestor comercianti, singurele produse garantate calitativ fiind cele din magazinele de specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bacău, Florin Podoleanu.
Începe procesul primarului de Bacău
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau