Păduri lăsate de izbelişte
Dimensiune font:
An de an, silvicultorii vasluieni fac eforturi în a convinge proprietarii de păduri să le asigure paza. La nivelul judeţului Vaslui , situaţia acestor suprafeţe forestiere rămâne în continuare gravă. În prezent, peste 7.500 de hectare de păduri din sectorul privat sunt fără pază, silvicultorii reuşind să administreze doar 10.236 hectare.
Reprezentanţii Direcţiei Silvice Vaslui spun că fac toate demersurile pentru a aduce pădurile sub pază, dar din păcate nici acum multe dintre acestea nu au regimul juridic stabilit.
„Suprafaţa pădurilor private pe care Direcţia Silvică le are sub contract de pază este de 10.000 de hectare. Există însă o suprfaţă mare de păduri care nu se află sub nici o autoritate. Sunt mai multe dificultăţi care le întâlnim faţă de aceste suprafeţe. Odată că respectivele terenuri au proprietari incerţi. De la data preluarii pădurii o parte din ei au decedat, iar cei rămaşi nu au dezbătut moştenirea. Nu este reglementată proprietatea. Noi facem demersuri în acest sens, există organe de control care pot sancţiona pe cei care nu respectă legea. încercăm să le aducem sub pază, să convingem proprietarii să se supună legii şi să încheie contracte pentru că nu vrem să vedem cum dispar aceste suprafeţe împădurite”, se arată într-un raport al Direcţiei Silvice.
La acestă dată, judeţul Vaslui are doar 15% din suparafaţa totală acoperită cu vegetaţie forestieră, în condiţiile în care media naţională este de 26,7%. Cu un ritm de circa 800 hectare împădurite anual, Vasluiul are nevoie de 90 de ani pentru a atinge valorile fondului forestier naţional al României. Silvicultorii fac însă eforturi susţinute pentru a educe acest decalaj. Prin mai multe programe derulate in perioada 2002 – 2014, DS Vaslui a regenerat 7.872 hectare, din care regenerări naturale 4.957 hectare şi prin împăduriri 2.923 hectare, din care 1.594 hectare pe terenuri agricole degradate preluate în fondul forestier.
Suprafaţa judeţului ocupată cu vegetaţie forestieră este la acestă dată de 80.148 hectare, ceea ce reprezintă 15,1% din suprafaţa totală a judeţului, care este de 531.840 hectare. Din totalul zonelor forestiere din judeţul Vaslui, 47.917 hectare sunt în proprietatea publică a statului, 24.46 hectare sunt în proprietate privată, iar 321 hectare revin unităţilor administrativ-teritoriale. Direcţia Silvică administrează 46.069 hectare din fondul forestier în proprietatea statului. Restul pădurilor sunt gospodărite de Direcţiile Silvice din Iaşi, Galaţi si Bacău.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau