Paradox îngrijorător la Iaşi: Moşieri fără pământuri!

Funcţionarii din instituţiile statului parcă au făcut pact cu Necuratul, atunci când urcă în funcţii şi mai au şi drept de semnătură * dreptul de viaţă şi de moarte este în mâinile lor, iar pământurile oamenilor sunt blocate cu anii din cauze subiective, ce ţin de obicei de mita care nu ajunge unde trebuie * oamenii păgubiţi merg pe cale ierarhică în căutarea dreptăţii, iar rezultatele sunt de domeniul absurdului * pentru ţăranii veniţi cale de zeci de kilometri, din colbul judeţului până pe mochetele Prefecturii, problemele sunt cam la fel de la 1907 încoace - poliţia nu-i apără, primăriile nu le dau pământurile, iar „domnii de la oraş” se fac că-i ascultă

Se spune că pământul e necuprins de mare şi fiecare om are un loc al lui sub soare. Participând însă la o singură audienţă la Prefectura Iaşi, te întrebi precum copii pe genunchii bunicului, „Da, românii unde se duc, când se duc?”, că mare poftă ţi se mai face de a scăpa de sistemul birocratic şi de hăţişul legii făcute pentru şmecheri, mai ales când umbli cu dreptatea în mână şi te ploconeşti în faţa la tot felul de uşi şi urechi fudule de şefi sporadici, ca să-ţi capeţi ceea ce ţi se cuvine de drept.

Aberaţiile legii, după asemănarea oamenilor

O zi obişnuită de lucru la Prefectura Iaşi. Subprefectul Bogdan Abălaşi ţine audienţe cu ieşenii, nu sus, în biroul său capitonat, cum făceau ceilalţi subprefecţi, ci jos, într-o cămăruţă îngustă, unde mirosul de ceapă, sudoare şi obidă nu deranjează pe nimeni. Alături de el, două angajate de la Juridic şi Fond Funciar, aşteaptă confruntarea cu cei 9 petiţionari. „Dumneavoastră aveţi o problemă legată de rectificarea titlului”, este luat în primire primul ţăran sosit cu jalba în proţap. „Nu, am problemă că nu am fost pus în posesie nici până acum, cu toate că am hotărârea din 2009 pe 50 de hectare, din care 28 arabil şi 22 de hectare pe aşa-zisa amenajare piscicolă a lu' AMPA, la care ţine atât de mult ADS care a luat abuziv ...”, spune Pepene Neculai din Ţibana, fiind întrerupt brusc de solicitarea subprefectului de a-i vedea actele. „Nu am primit nici un centimetru pătrat din cele 50 de hectare. Am fost la primărie, chiar azi, şi mi-au spus că nu îmi dau nimic, că nu au teren...”, spune omul cu năduf. „Lăsaţi la camera 3, petiţia. Am înţeles despre ce e vorba. O să facem verificări şi o să vedem cum vă putem emite titlul de proprietate”, îi spune Abălaşi. Omul dă să plece dar îşi aminteşte brusc de o altă problemă, cu modificarea unui titlu de proprietate. „Eu am cumpărat prin '95 vreo 60 de hectare de teren, nu am făcut schiţele cadastrale, iar acum nici un titlu de proprietate nu este corect, nu ca suprafaţă, ci ca vecini, număr de parcelă ...Am făcut petiţie şi, aberant, îmi răspunde comisia judeţeană că o trimis petiţia mea la OCPI. Îmi cere mie să-i aduc OCPI-ului, de la OCPI, un certificat de sarcini. Eu cumpăr pământul din nou...OCPI-ul îmi cere să îi dau un milion de lei pe degeaba. Dacă pământul meu nu e intabulat, nu are nici o sarcină acolo, de ce îmi cere certificat?. Dacă certificatul era emis de Mitropolie, se merita să îl iau de la Mitropolie şi să îl duc la OCPI, dar aşa..”, spune omul. „Astea sunt condiţiile”, vine replica subprefectului. Omul se uită descumpănit când la unul când la altul şi vine cu o rugăminte trăsnită. „Vreau să mă puneţi în legătură cu cineva de la Prefectură care se ocupă în mod special care sunt demersurile corecte şi legale ca să intru în posesia acestui teren”, cere omul. „Aţi nimerit unde trebuia. Noi suntem ăia”, spune subprefectul iar omul dă din mâină a lehamite şi iese.

Inginerii cu mâna lungă de la Cadastru

În încăpere se face deodată umbră. Neculai Turcu din Leţcani intră urmat de de fiul său. Are în jur de 2 metri şi seamănă leit cu primarul din localitatea de baştină, de spui că-i sub acoperire. „Am o problemă cu rectificarea unui titlu de proprietate. De 4 ani mă chinui să modific eroarea care îmi apare în titlu, că în loc de 76 e trecut 16”, spune omul. „Ne-aţi sesizat pe tema asta?”, îl întreabă Abălaşi. „Da, am fost de vreo două ori la d-voastră”. „Şi ce v-am răspuns?”, insistă suprefectul. “Că trebuie să merg în instanţă. Am terminat în instanţă şi acu mi-a zis că e de competenţa celor de la Cadastru. Eu am fost de 7 ori, băiatul de 10 ori, la inginerul Lazăr de la Cadastru (n.r. cei din Prefectură strâmbă cu scârbă din nas la auzul numelui inginerului de la Cadastru). Dacă ne înşirăm aşa 3 ani de zile pentru greşelile celor de la Cadastru, mai bine mă duc în lumea mea”, spune omul. Abălaşi pune mâna pe telefon şi îl sună pe Radu Grigoraş, directorul de la OCPI, trimiţându-l pe om direct la sursă. Turcu din Leţcani este singurul care scapă de camera 3.

Un moş de cuvânt şi un subprefect modest

Suciu Jeniţa din comuna Ion Neculce îşi face intrarea timid. Şi ea are probleme cu titlul de proprietate. „Stă dosarul de câţiva ani în sertar la Primărie şi nimeni nu vrea să se ocupe. Sunt bătrână şi o rămâne pământu nerezolvat, că nu mi-e de altceva, decât că nu pot lăsa la copii pământul”, spune femeia. „La Ion Neculce încă nu s-a terminat inventarierea terenurilor”, spune subprefectul, de parcă terenurile cresc peste noapte şi trebuiesc numărate câte au mai rămas din cele vechi şi câte-s noi. „Da, acu mergeţi la camera 3 şi lăsaţi actele acolo”, îi spune Abălaşi. Moş Nemţeanu nici nu mai aşteaptă să fie invitat. „Dom prefect, umplu de ani de zile cu primarul nostru de la Valea Seacă. Am adeverinţă pe pământ, îl plătesc la registrul agricol, da nu vra să-mi deie proces verbal”, spune omul. Invariabil, omul este trimis în camera secretelor, vestita „cameră 3”. Moşul se dă dus cu greu. Parcă – parcă i-a simţit el pe cei trei că nu prea au încredere în cuvântul lui. „Am venit cu nevasta la spital, cu inima. Pot să vă arăt şi bonu, că am bonu în buzunar, eu nu vorbesc prostii. Nu, da ca să vă spun, că poate mai sunt unii care..”, spune omul şi îşi îndeasă mâinile în buzunarele fără fund de unde scoate precum un prestidigitator, tot felul de batiste şi bilete. „Le-am zis eu ălora din primărie că vin la Prefectură şi ştiţi ce mi-o zis domnu Roman - „Da ce prefectul îi mai mare ca mini?”. Uiti aşa o zâs!”, spune moşul. „Nu-s nici mai mare, nici mai mic”, face Abălaşi pe-a modestul.

„Nu-ţi dai seama că te strâng de gât, acuma?”

Duman Dorel intră în încăpere, pus pe harţă. Cu mâinile în buzunar, atipic petiţioarilor, acesta începe să turuie. „M-am judecat 14 ani ca să mă pună în posesie cu pământul de la Galata şi acu n-are să-mi deie pământul. Aflu că pământul meu l-o dat la doi salariaţi de la Primăria Iaşi, lu Iovu Petru şi Alexandru Dumitru. Am hotărâre judecătorească pe care i-am dat-o lu domnu Bulibaşa (n.r. Dan Bulbaşa, angajat la Cadastru) de la Primărie. Acu mai am un teren faţă în faţă cu cimitirul Sf. Vasile, de 2500 de metri, dar l-o dat doamna Denisa (n.r. Denisa Ionaşcu, secretarul Consiliului Local Iaşi) din Primărie, unui jurist”, spune Dulman din Galata. „Aduceţi d-voastră actele, că aşa pot spune şi ei că ăla sau ălălalt mi-a furat nu ştiu ce...”, face subprefectul o încercare timidă de a încheia audienţa. „Cum să n-aibă pământ? Da ce caută salariaţii Primăriei pe pământul meu? Îi pământu lu tata, lu mă-ta? Noi suntem 9 fraţi, nu avem de împărţit pământ? Nu-ţi dai seama că te strâng de gât acuma?”, se inflamează omul faţă de unele personaje imaginare iar subprefectul şi cele două funcţionare îl privesc cu ochii dilataţi. „Mai am în Comarna tot la fel, o moştenesc pe mama. Ţin pământul şi nu vrea să-mi deie act, iar alt primar, în Slobozia de unde-i tata, până acu o cumpărat 500 de hectare şi pe pământul meu nu văd titlu de proprietate dacă nu i-l vând lui, primarului Mihalache de la Schitu Duca care o transformat tot satul în islaz”, mai spune moşierul fără acte de proprietate. Omul e trimis acasă după acte până la viitoarea audienţă. „V-aş spune un banc, da nu mai am timp. Cu ţidula...”, spune acesta din prag, iar doamnele se înroşesc puţin

De la 1907 nu s-a schimbat nimic

Georgeta Brăescu intră greoi pe uşa parcă prea îngustă pentru problemele adunate în ultimii ani. Este proprietara unui imobil situat în centrul Iaşului, dar nu poate să se bucure de puţină tihnă din cauza scandalurilor provocate de crâşmarii de pe Cuza Vodă,. „Vă derajez din nou pentru că în astea două săptămâni de la ultima audienţă nu s-a schimbat nimic. Am fost la domnul chestor, Scripniciuc, în audienţă, şi mi-a spus că Poliţia nu poate face nimic. „Vreţi să vă dau d-voastră dreptate, nu pot!? Ăia pot să funcţioneze şi fără autorizaţie. Poliţia nu este obligată să cheme DSP-ul şi Garda de Mediu”, mi-a spus. Eu nu m-am dus la domnul chestor să-i cer un coş cu alimente, ci să-i reclam o problemă pentru că pur şi simplu am ajuns la captătul puterilor şi simt că o să ies în sicriu din casa aia, din cauza celor cu clubul. Eu nu vreau nimic, de la nimeni, decât să îmi folosesc locuinţa. Nu a fost absolut nimeni de la DSP sau Mediu, după cum aţi spus acum două săptămâni că o să îi trimiteţi”, i-a reproşat doamna Brăescu, subprefectului. „Am înţeles. O să facă măsurători fonice, DSP-ul şi Garda de Mediu. O să trimit adrese acu la cele două instituţii, dacă Poliţia nu doreşte”, a spus subprefectul. De la respectiva audienţă a trecut o săptămână şi nici o instituţie a statului nu a preluat cazul. Nimeni nu a venit să-şi facă treaba pentru care primesc bani de la stat. Din cauza acestei batjocuri a statului, prin micile instituţii răspândite prin Iaşi, oamenii se vor întoarce peste o săptămână- două,sau câteva luni, la fel şi petiţionarii cu pământuri, dacă i-o mai ţie Dumnezeu în viaţă, dacă nu, care or avea moştenitori or duce lupta mai departe pe la uşile Prefecturii sau a primăriilor, care nu or avea, s-or găsi destui care să pună mâna pe terenurile rămase ale nimănui. Nelu PĂUNESCU