Parcurile de joacă, fumoare pentru adulţi
Dimensiune font:
Poliţiştii locali au aplicat, în weekend, 212 sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.920 lei. Dintre acestea, 55 de sancţiuni, cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991, privind nerespectarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 24 pentru nerespectarea prevederilor HCLM nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei pe raza municipiului.
Astfel, B.P., de 37 ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, deoarece a fost depistat pe strada Tabacului, în timp ce consuma băuturi alcoolice, provoca scandal şi adresa injurii altor persoane. De asemenea, un şofer de 44 de ani din Vaslui a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 210 lei şi două puncte penalizare, deoarece a circulat cu autoturismul pe strada Cuza Vodă fără a respecta semnificaţia indicatorului „Accesul interzis”. Nu în ultimul rând, un bărbat de 48 de ani, din Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei, deoarece fuma în parcul de joacă pentru copii din strada Ciurchi, nr. 2, iar un ieşean de 47 de ani, a primit 400 de lei amendă, deoarece a fost depistat pe strada Roman Vodă, în timp ce executa reparaţii auto pe domeniul public. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau