Partenerul-ţepar al RATP este bun de plată!
Dimensiune font:
Regia locală de transport public a obţinut în instanţă o hotărâre favorabilă în ceea ce priveşte sumele de bani datorate de firma Simplus Bucureşti. Este vorba de societatea care a implementat achiziţia de bilete prins SMS şi care nu a mai virat niciun leu în conturile RATP. „Din noiembrie nu ne-au mai virat niciun ban, motiv pentru care au fost acţionaţi în judecată. Instanţa ne-a dat câştig de cauză pentru suma de 309.000 lei”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al regiei. Acesta a mai precizat că, la rândul lor, operatorii de telefonie mobilă au fost notificaţi să înceteze plăţile către firma bucureşteană. În ceea ce priveşte reluarea serviciului suspendat în acest moment, nu se poate estima o dată la care achiziţia de bilete prin SMS va deveni din nou funcţională. „În acest moment încercăm să găsim un alt partener, prin urmare serviciul biletelor prin SMS va fi indisponibil o perioadă de timp”, a mai spus oficialul RATP. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau