Pasarela de la Gară va fi acoperită cu panouri de sticlă securizată
Dimensiune font:
Şefii Primăriei Iaşi au anunţat faptul că că municipalitatea va moderniza pasarela pietonală din zona Gării. Totodată, primarul Mihai Chirica a oferit detalii şi despre cele trei poduri care vor fi construite în zona Alexandru cel Bun – Dacia pentru a crea legături cu zona Cicoarei. „ Am finalizat studiile de fezabilitate pentru pasarela pietonală de la Gară şi le vom aduce pe ordinea de zi în prima şedinţă ordinară a Consiliului Local. Se va interveni asupra rezistenţei structurii metalice, dar vor fi aduse şi elemente de modernitate. Vom acoperi pasarela. Pe ambele laturi vor fi panouri de sticlă securizată”, a declarat primarul Mihai Chirica. De asemenea, pasarela pietonală va fi prevăzută cu sisteme de acces pentru persoane cu handicap, vom fi modernizate scările şi va fi asigurat iluminat permanent pe timpul nopţii. „Lucrările vor costa aproape 3,3 milioane lei. Totodată, am finalizat studiile de fezabilitate şi pentru cele trei poduri peste Bahlui: unul în zona fostului stadion Constructorul, unul la staţia de pompe din zona Sarmisegetuza şi unul spre capătul Bulevardului Dacia. Toate podurile sunt prevăzute cu iluminat public. Şi în acest caz, proiectul de hotărâre va intra pe ordinea de zi, în şedinţa ordinară a lunii octombrie”, a mai spus Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau