Patrimoniul locativ, extremă urgenţă EXCLUSIV

In perioada următoare, municipalitatea ieşeană are în plan revitalizarea zonei istorice a Iaşului prin reabilitarea mai multor clădiri emblematice pentru Iaşi, dar şi a spaţiilor locative * totodată, şefii Primăriei Iaşi vor pune la punct o strategie menită să responsabilizeze chiriaşii faţă de proprietatea publică * una dintre măsurile care vor conduce atât la conservarea imobilelor Primăriei, cât şi la soluţionarea dosarelor aflate pe listele de repartiţii, va fi limitarea în timp a acordării de facilităţi şi locuinţe sociale sau de necesitate

 
Nu foarte bogat în clădiri istorice, “graţie” unei remodelări abrupte a profilului urban petrecută în anii 70, când viziunea arhitecturală comunistă a plantat cvartale de blocuri în întreaga ţară, Iaşul se vede pus în situaţia de proceda la o amplă conservare şi recuperare a patrimoniului locativ istoric. Dincolo de monumentele arhitectonice consacrate, vechile clădiri ieşene merită atenţia şi sprijinul tuturor ieşenilor, începând de la factorii administrativi şi până la înşişi locatarii acestora.

Reabilitarea spaţiului locativ
Puse oarecum în umbră de clădirile monumentale cu statut de monument istoric, vechile case ale Iaşului emană aceeaşi atmosferă retro, specifică oraşelor cu o puternică amprentă culturală şi istorică. Din acest motiv, în opinia viceprimarului Gabriel Surdu, reabilitarea lor este necesară, tocmai pentru a menţine vie vechea arhitectură a Iaşului. Pe lângă acest scop estetic, se distinge şi o componentă socială pe care o pot asigura clădirile respective. „Locuinţele care astăzi sunt folosite de chiriaşii Primăriei, unele dintre ele degradate, au posibilitatea de a reintra în circuitul locativ prin reconstrucţie, reparaţie şi consolidări făcute pe cheltuiala municipalităţii sau prin fonduri europene, în aşa fel încât să ni se ofere posibilitatea de a muta o masă de oameni în aceste clădiri, iar restul să fie supuse unor reparaţii capitale care să permită păstrarea patrimoniului Iaşului. De pildă, sunt case care au fost scoase la licitaţie de către Primărie pentru reabilitarea lor. Câştigătorii licitaţiilor au obligaţia de a face un proiect tehnic şi să se apuce de reabilitarea imobilului respectiv, investiţia fiind amortizată prin chirie. Imobilele care sunt cu destinaţie de locuinţă socială nu se pot vinde, ele rămân în acest circuit de locuinţe al Primăriei, tocmai pentru oamenii nevoiaşi. Atât timp cât le vinzi, pierzi din posibilitatea de a ajuta”, este de părere Gabriel Surdu.

Citeste si A treia sistematizare a Iasului

Revitalizarea unei străzi istorice
Fără îndoială, strada Cuza Vodă reprezintă una dintre zonele în care se conservă o bună parte din vechile clădiri ale Iaşului, cu prăvălii la parter şi spaţii de locuit la etaj. Mulţi ieşeni şi-ar dori ca această arteră comercială să-şi recapete aerul de odinioară, redevenind reprezentativă pentru un centru istoric cu pretenţii. „În momentul în care s-a pus problema reabilitării zonei a fost vorba ca toţi proprietarii de acolo să fie de acord cu un program de reconstrucţie câştigat printr-un proiect european. Unii proprietari n-au acceptat această idee, dar decizia lor nu a fost benefică pentru imbilul respectiv, pierzând astfel din vedere avantajul că reabilitarea şi consolidarea clădirii îi conferă durabilitate mai mare. Odată ce clădirea se reabilitează şi are funcţiunile moderne, adică nu are WC în capătul holului, conducte îmbătrânite sau fundaţii care au probleme, atunci aceasta este salvată. Trebuie un proiect unitar care să vină în sprijinul celor care locuiesc acolo, indiferent că sunt proprietari sau chiriaşi”, identifică Gabriel Surdu o soluţie pentru revitalizarea străzii Cuza Vodă. În ceea ce priveşte Palatul Braunstein, emblemă arhitectonică a Iaşului situată în zona de maximă vizibilitate a Pieţei Unirii, edilul este de părere că refuncţionalizarea şi repunerea în valoare a acestuia este un exemplu de bune practici pentru administraţia ieşeană, impozanta clădire urmând a fi transformată radical şi pusă în slujba multiculturalismului. “În primul rând, destinaţia ei va fi pe măsura poziţiei pe care o are în oraş. Sperăm ca, după reabilitarea celor trei blocuri turn şi a Palatului Braunstein, Piaţa Unirii să fie completă. Dacă ne uităm la imaginile Pieţei Unirii din anii 60, vom vedea o Piaţa Unirii care seamănă cu pieţele vieneze sau italiene”, remarcă Gabriel Surdu.

Efectele târzii ale dezmoştenirii comuniste
Marile proiecte de sistematizare urbană demarate şi concretizate în anii „construcţiei socialiste” au adus mutaţii ireversibile în comportamentul şi stilul de viaţă al foştilor locatari ai caselor ieşene, deveniţi peste noapte rezidenţi la bloc. Gabriel Surdu spune despre acele timpuri că au reprezentat o epocă a „dezmoştenirii”, cu efecte deosebit de grave şi profunde pentru întreaga societate românească. „Atunci s-a petrecut dezmoştenirea, luarea proprietăţii. Au fost lucruri care nu s-au mai redresat niciodată şi nu se vor redresa nici astăzi, pentru că, odată ce nu mai ai simţul proprietăţii, nu mai ai nici simţul răspunderii, ca şi în cazul multora dintre chiriaşii Primăriei de astăzi”, spune Gabriel Surdu, care scoate în evidenţă diferenţele de atitudine civică între “dezmoşteniţi” şi cei care şi-au păstrat proprietăţile, cu obiceiurile şi responsabilităţile specifice. „Cei care locuiesc în locuinţele lor personale ştiu foarte bine că primăvara trebuie să dea cu var, să-şi întreţină grădina, pe când nu toţi cei care stau în locuinţele Primăriei dau dovadă de respect faţă de locuinţa respectivă şi, tocmai de aceea, multe dintre ele ajung în imposibilitatea de a putea fi locuite”, remarcă edilul ieşean. „În perioada refugiului, oamenii şi-au cusut actele caselor în căptuşeala hainei. Proprietatea era sfântă şi fiecare respecta proprietatea celuilalt. Aducerea bunurilor la comun nu a adus nimic bun. Mai mult decât atât, dezmoştenirea a continuat şi cu dezrădăcinarea, în sensul că au fost transferaţi tinerii de la sate la oraşe, odată cu industrializarea şi asta a însemnat şi ruperea de tradiţii şi respect, de acel bun simţ al vetrei. Este ceea ce astăzi se încearcă, şi anume refacerea respectului faţă de proprietate, mai ales faţă de proprietatea publică”, conchide Gabriel Surdu.

Locuinţe repartizate pe durată limitată
În acest moment, este o realitate faptul că numărul locuinţelor sociale disponibile este limitat şi nu acoperă cererea venită din partea celor care au nevoie de un acoperiş deasupra capului. Edilul ieşean vine cu o soluţie menită a oferi cât mai multor cetăţeni aflaţi în dificultate posibilitatea de a beneficia de o locuinţă socială. “Eu aş limita în timp acordarea de facilităţi şi locuinţe sociale sau de necesitate. Doar printr-o astfel de soluţie vom putea să satisfacem cererile locative şi să putem oferi un spijin şi altor familii care în acest moment nu au unde sta. Această limitare în timp permite ca şi cei cărora li s-a ivit o problemă în timpul vieţii să beneficieze de aceste servicii pe care unii le au nemeritat, poate, şi le folosesc zeci de ani, iar alţii aşteaptă chiar zeci de ani pentru că, pur şi simplu, patrimoniul locativ nu este în măsură să satisfacă toate cerinţele. Dacă este o locuinţă socială, asta înseamnă că o foloseşti o perioadă, cât să te poţi reabilita, îţi iei o locuinţă cu chirie, îţi cumperi una în funcţie de posibilităţi. Administraţia, după o analiză pertinentă a contractelor, trebuie să intervină, prin intermediul parlamentarilor, în sensul modificării legislaţiei în vigoare, de a o reaşeza pe nişte realităţi create de societate”, declară Gabriel Surdu. O altă problemă o reprezintă găsirea de resurse financiare pentru conservarea în bune condiţii a locuinţelor sociale. „Bani nu au existat până acum la Primărie pentru reabilitări, dar am găsit acest sistem prin care chiriaşii licitează pentru locuinţa respectivă. Mai mult, pentru a ne proteja patrimonial, s-a dispus perceperea unui fond de rulment, ca şi garanţie asupra locuinţelor Primăriei. Este vorba despre un fond de garanţie de 5000 de lei”, arată Gabriel Surdu. Nelu PĂUNESCU