Pedeapsă drastică pentru spaima octogenarilor din judeţ
Dimensiune font:
Un tânăr de 21 de ani s-a răzbunat pentru o plângere penală, silind un bătrân la sex oral * Dumitru Sima a mai plătit şi pentru uciderea în chinuri a altui bătrân, fiind condamnat acum la 20 de ani de puşcărie
Judecătorii Tribunalului Iaşi au pus punct unui dosar cutremurător. Un sătean de 21 de ani, din Ţibana, a fost condamnat pentru atrocităţi nemaivăzute. Pe 13 decembrie 2014, Dumitru Nicolae Sima a intrat în casa unui bătrân de 86 de ani, pe care l-a lovit cu pumnii şi picioarele în faţă şi burtă, cerându-i vin. El l-a înjurat şi l-a ameninţat cu moartea pe Ilie C., pentru că îl reclamase că i-a intrat abuziv în curte. Apoi, s-au derulat scene porno. „Pentru a nu mai fi lovit, bătrânul a scos dintr-un butoi vin, pe care inculpatul l-a consumat, după care, învelind un băţ cu o bucată de cârpă, a încercat să sugrume victima, în timp ce-i cerea să se supună unui act sexual oral. Înfricoşat de ameninţările şi de agresivitatea inculpatului, acesta a răspuns actului sexual atipic”, au spus procurorii. De ruşine, bătrânul nu a făcut însă şi plângere pentru viol.
A făcut şi moarte de om
Sima e vinovat şi de moartea unui septuagenar. „La 13 februarie 2012, Leuştean Traian a dispărut de la domiciliu, ultimele informaţii cunoscute de organele de anchetă fiind acelea că în ziua respectivă, victima a venit în Iaşi unde a participat la judecarea unei cauze civile la Tribunal. La 26 februarie 2012, a fost găsit decedat într-o locuinţă părăsită din satul Poiana Mănăstirii”, au spus anchetatorii. Septuagenarul a intrat în casa unde şi-a găsit sfârşitul pentru a-şi satisface nevoile fiziologice. A fost surprins, bătut şi strangulat. Ca să nu fie văzut din drum, criminalul i-a tras trupul în hol. Amprentele acestuia, dar şi impresiunile încălţărilor au rămas peste sângele victimei sale.
Sima a mai fost suspectul principal şi în cazul unei octogenare agresate. Femeia a fost bătută, iar bărbatul i-a scos lenjeria intimă şi i-a făcut din aceasta căluş, după care a violat-o. Bătrâna şi-a retras însă plângerea în timpul anchetei. Acum, pentru omor şi tâlhărie, Sima a fost condamnat la 21 de ani şi 8 luni de închisoare. Cristina CZELLER
180.000 LEI
Reprezintă daunele pe care asasinul le va plăti familiei Leuştean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau