Pedepse grele pentru o ţeapă de 1,2 milioane de euro
Dimensiune font:
După patru ani, judecătorii Tribunalului au dat verdictul în procesul afaceriştilor care au păcălit două firme cu sume importante. Mihai Valeriu Alexe, Gabriel Buiea, Viorel Radu, Irinel Marius Stan, Gheorghe Clapon, Oleg Drăniceru, Vasile Iordache, Ilie Mihai, Dan Buia şi Nelu Dociu făceau parte dintr-o adevărată reţea. „În perioada martie – iunie 2011, inculpaţii Clapon şi Drăniceru i-au indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii unor firme din Bucureşti şi Germania, cu prilejul încheierii şi executării a două contracte de intermediere şi de vânzare-cumpărare”. Contractele aveau ca obiect achiziţionarea de către firmele respective a unor utilaje industriale din Ucraina. Anchetatorii au spus că Drăniceru şi Clapon „au prezentat utilaje asemănătoare aflate în proprietatea unor firme ucrainene neimplicate în operaţiuni, susţinând în mod eronat că au fost achiziţionate de Flamingo ES. Ca urmare, cele două societăţi comerciale au fost prejudiciate cu suma de 1.262.200 de euro”.
Procurorii au mai ajuns la concluzia că cei doi, împreună cu Mihai Alexe şi Gabriel Buiea, au coordonat spălarea a 4.478.000 lei, bani proveniţi din manevrele ilegale. Ca să-şi acopere urmele, Buia şi Stan au dat foc maşinii celui din urmă, în care erau acte contabile. Mai mult, Alexe i-a cerut unui martor să spună minciuni.
Acum, magistraţii l-au condamnat pe Clapon la 10 ani de puşcărie, pe Drăniceru – la 9 ani, 11 luni şi 20 de zile, pe Alexe – la 8 ani, pe Iordache – la 3 ani şi 6 luni, pe Buia – la 5 ani, pe Dociu – la 4 ani, pe Stan – la 3 ani şi 8 luni, pe Radu – la 5 ani, iar pe Buiea – la 7 ani şi 10 luni. Mihai a murit în timpul procesului. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau