Pediatrul de la Huşi a băgat spaima în părinţi
Dimensiune font:
Spitalul din localitatea vasluiană a trecut prin multe scandaluri în ultimele luni * totul a pornit de la decesul unei fetiţe * medicul care a îngrijit-o a fost găsit vinovat de moartea ei şi a primit vot de blam din partea Colegiului Medicilor * unitatea medicală are nevoie de un medic pediatru, dar nimeni nu vrea să lucreze într-un oraş mic şi sărac
Spitalul din municipiul Huşi este arena unor scandaluri de amploare după decesul unei copile. Micuţa, de numai 4 ani, a murit la 40 de minute de la internare. Drama a avut loc în octombrie 2014 şi a fost urmată de controale şi sancţiuni. Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a rămas fără medic după ce specialistul şi-a dat demisia, considerând nedrepte sancţiunile date la Ministerul Sănătăţii. La fel a făcut şi directorul medical. A fost adus un alt urgentist de la Vaslui, care a plecat după o lună.
Medicul pediatru vrea să plece
Toate aceste scandaluri au erodat încrederea pacienţilor în actul medical. Şefii sănătăţii vasluiene spun că din punctul lor de vedere a fost făcut tot ce este omeneşte posibil pentru a rezolva aceste situaţii. Doar că nu sunt soluţii, cel puţin deocamdată. „Atitudinea unor medici a determinat neîncrederea pacienţilor. Doctorul Bianu (Floreta Bianu, pediatru – n.r.) a fost sancţionat de Colegiul Medicilor cu vot de blam, deci cei competenţi şi-au spus cuvântul”, a spus Mihaela Vlada, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.
Ultimul scandal a avut loc săptămâna trecută, când o mamă a cărei fetiţă era bolnavă a cerut transferul la spitalul din Vaslui pe motiv că micuţa nu ar fi bine îngrijită. În urma verificărilor făcute de comisia de anchetă, s-a constatat că fetiţa ar fi fost tratată corespunzător şi că scandalul a fost determinat de temerile mamei. „Am fost şi noi la Huşi, am discutat cu personalul. De astăzi (luni, 2 februarie – n.r.), doamna doctor este în concediu de odihnă. Are, fireşte, acest drept. Asistenţa medicală este asigurată de ceilalţi medici, de rezidenţi, nu sunt probleme” , a adăugat Mihaela Vlada. La Huşi de ceva vreme este vacant un post de medic pediatru, doar că la concurs nu s-a prezentat nimeni.
Surse din interiorul spitalului spun că medicul Bianu nu-şi mai doreşte să lucreze la spitalul din Huşi. Cât timp va fi în concediu, DSP speră să aducă un alt medic, care să reuşească prin conduită şi profesionalism să redea huşenilor încrederea în actul medical din acestă unitate sanitară.
Spitalul din Huşi a intrat în zodia scandalurilor
Culpă medicală
Medicul Floreta Bianu a fost găsită vinovată de către Colegiul Medicilor Vaslui de culpă medicală şi a fost sancţionată cu „vot de blam” din către acest for, după ce o fetiţă de patru ani a murit, în octombrie 2014, la 40 de minute de la internare în spitalul din Huşi. Ea este acuzată de culpă medicală pe motiv că nu a direcţionat-o pe copilă, care avea insuficienţă respiratorie din cauza complicaţiilor date de laringita acută cu care fusese internată, către specialistul de la Urgenţe. Fetiţa a fost diagnosticată la internare cu laringită acută, cu sindrom febril, şi a primit tratament cu antibiotic, în urma căruia a murit.
Simona POP
„Am făcut demersuri pe lângă Spitalul «Sfânta Maria» din Iaşi şi către Direcţia de Sănătate Publică să ne trimită un pediatru. Mai mult nu avem ce face!” - Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau