Pensiile vin mai repede în decembrie
Dimensiune font:
Luna aceasta, poştaşul va bate mai devreme la uşa pensionarilor * banii pentru luna decembrie vor fi livraţi cu două zile lucrătoare în avans pentru ca oamenii să aibă cu ce să-şi cumpere cele necesare pentru sărbătorile de iarnă
A devenit deja obişnuinţă ca în luna decembrie, pensionarii să primească indemnizaţiile mai devreme. Astfel, în intervalul 11-24 decembrie, se asigură plata drepturilor de pensie şi a altor drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special la domiciliul beneficiarilor, urmând ca beneficiarii avizaţi la domiciliu să poată ridica drepturile cuvenite de la ghişeele subunităţilor poştale până la data de 30 decembrie.
Detalii de la autorităţi
Achitarea prin poştă a drepturilor restante de pensii şi a altor drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special se va face în intervalul 23 şi 24 şi 29-30 decembrie, la domiciliul beneficiarilor şi la ghişeele subunităţilor poştale (doar pentru cei avizaţi la domiciliu). Şi veteranii şi văduvele de război vor primi banii banii mai devreme. „În luna decembrie, beneficiarilor de drepturi stabilite în baza Legii nr. 49/1991 şi/sau Legii nr. 44/1994, li se vor achita drepturile corespunzătoare pentru două luni – noiembrie şi decembrie, precum şi ajutorul anual acordat conform legii. Beneficiază de acest ajutor anual 1.354 persoane, suma total achitată cu acest titlu fiind de 406.200 lei”, a precizat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Neamţ.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau