Pentru comerţul stradal de Sărbătorile Iaşului au mai rămas doar 28 de locuri libere
Dimensiune font:
Aproximativ 400 de cereri de închiriere a spaţiilor comerciale pentru Sărbătorile Iaşului au fost făcute încă de anul trecut * tarifele pentru închiriere au rămas neschimbate * în acest, la Sărbătorile Iaşului vor fi mai puţini comercianţi de obiecte religioase, blănari şi încălţăminte şi mai mulţi de artizanat şi în parcul de distracţii
În acest an, tradiţionalul Târg de toamnă se va desfăşura în perioada 10 - 15 octombrie, urmând ca preluarea suprafeţelor să se facă în ziua de 9 octombrie iar eliberarea lor în data de 16 octombrie. Amplasamentele propuse în acest an sunt pe strada Palat, pentru comercializarea produselor de artizanat, flori, produse alimentare (fast food, patiserie, dulciuri, fructe), pe bd. Ştefan cel Mare, în zona Cub: articole de cult, flori, produse alimentare (patiserie, dulciuri), str. Mitropoliei: articole de cult, str. Sarmisegetuza: parc de distracţii, produse alimentare (grătar, băuturi, fast food, patiserie, dulciuri) şi la Hala Centrală: confecţii din piele şi blană, Sărbătoarea Vinului - Cotnari şi Bucium, produse alimentare – grătar. „Pentru Sărbătorile Iaşului am demarat înscrierea comercianţilor pentru zonele tradiţionale în care se va desfăşura activitatea comercială. Faţă de anul trecut, avem înscrişi deja 395 de comercianţi din cursul anului trecut. Dacă o parte dintre ei vor renunţa la a mai fi prezenţi anul acesta la Sărbătorile Iaşului, spaţiile rămase vor putea fi acordate comercianţilor care se pot înscrie după data de 16 septembrie 2014”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Potrivit unei situaţii comparative întocmite de Biroul de Organizare Evenimente Publice din cadrul Primăriei Iaşi, în cursul anului trecut au fost închiriate 423 de spaţii comerciale, în suprafaţă totală de 6535 metri pătraţi, din care 151 pentru confecţii piele/blană şi încălţăminte, 123 – artizanat, 70 obiecte religioase, 73 alimentaţie publică, 4 – parc de distracţii şi 2 pentru flori, iar pentru acest an au fost depuse deja, încă de anul trecut, 395 cereri pentru închiriarea de spaţii în suprafaţă totală de 7104 metri pătraţi. Tariful pentru închirierea unui spaţiu comercial va la fel ca cel de anul trecut de 27 de lei/mp/zi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau