Perla Invest, amenințată de insolvență
Dimensiune font:
Societatea Perla Invest, care administrează infrastructura turistică a orașului, se confruntă cu necazuri financiare * unul dintre creditori a depus la Tribunal o cerere prin care solicită intrarea în insolvență a societății * și CMI Urban are greutăți
Potrivit oficialităților pietrene, Perla Invest nu a intrat încă în procedura de insolvență. Luni, este termenul la care societatea trebuie să confirme sau să infirme datoria către firma creditoare. „Cu societățile Perla Invest și CMI Urban, discuțiile sunt mult mai dese. Încercăm să identificăm împreună soluții pentru salvarea acestor societăți. Intenția noastră foarte clară este de a ajuta, de a menține în viață cele două societăți, și va trebui să găsim soluții pentru redresarea lor financiară”, a declarat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț. Conducerea societății Perla Invest va trebui să caute soluții pentru a-și crește veniturile, cum ar fi scoaterea la licitație a tot ceea ce este liber în acest moment, analizarea foarte corectă a contractelor existente, în cazul celor neplătite la termen putându-se ajunge chiar la reziliere. În ceea ce privește CMI Urban, după incendiul care a mistuit Piața Centrală în vara anului trecut, societatea a pierdut 80% din venituri. Conducerea Urban speră ca din banii de daună să mai rezolve din probleme, iar noul bazar din strada Muncii să aducă profit. Potrivit primarului, în urma discuțiilor purtate cu managerii celor două societăți, s-au creionat câteva aspecte și există șanse de redresare financiară.
Ingrid CIOFOAIA
„Eu sper chiar să evităm intrarea în insolvență a celor două societăți. Cu ajutorul nostru și implicarea managerilor, să reușim să le scoatem la liman și, la sfârșitul acestui an, chiar să vedem pași concreți de revenire a societăților”, - Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau