Peste 3.000 de tineri aşteaptă deblocarea fondurilor pentru locuinţele ANL
Dimensiune font:
Una dintre etapele întâlnirii de la Iaşi, dintre premierul Dacian Cioloş, membri ai Guvernului şi administraţia publică locală, alături de care au venit şi parlamentarii ieşeni, a avut în vedere şi o întâlnire cu preşedinţii de consilii judeţene din regiunea de Nord-Est, primari reşedinţă de judeţ şi alţi şefi de instituţii. Totodată, şefii Primăriei Iaşi au readus în atenţia Guvernului României alocarea de sume de bani necesare pentru construcţia de locuinţe pentru tineri. „Am amintit faptul că din anul 2011, municipiul Iaşi nu a mai beneficiat de alocări bugetare de la bugetul de stat pentru construirea de locuinţe destinate tinerilor, în condiţiile în care noi am elaborat studii de specialitate în vederea obţinerii acestor finanţări. Numărul cererilor pentru tinerii care pot beneficia de locuinţe de tip ANL a crescut foarte mult, la acest moment depăşind câteva mii, ceea ce a fost pentru noi un semnal de alarmă să reabordăm această problemă”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. În urma apelului făcut de administraţia ieşeană pe această temă, vicepremierul României, Vasile Dâncu, a lansat o promisiune de analiză a cererii. „Vicepremierul a spus că a ajuns, într-adevăr, o cerere la Ministerul Dezvoltării şi în cursul săptămânii viitoare va fi făcută o analiză la nivelul comisiei care se ocupă de aprobarea finanţărilor, unde va fi luată în considerare şi cererea transmisă de municipiul Iaşi”, a precizat Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau