Peste 30.000 de certificate de cazier judiciar eliberate în 2014
Dimensiune font:
La nivelul judeţului Neamţ au fost eliberate, prin sistemul ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), 30.287 de certificate de cazier judiciar
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, în municipiul Piatra Neamţ, 24.390 de caziere au fost solicitate de către persoanele fizice iar 291 de persoanele juridice. Pentru a veni în ajutorul cetăţenilor, anul trecut, s-au înfiinţat încă două birouri de eliberare a certificatului de cazier judiciar la nivelul Poliţiei municipiului Roman şi Târgu Neamţ. „Poliţiştii din Roman au eliberat 3.588 de certificate de cazier judiciar persoanelor fizice iar 16 persoanelor juridice. La nivelul oraşului Târgu Neamţ au fost solicitate 1.997 de certificate de cazier judiciar de către persoanele fizice iar 5 de persoane juridice”, a precizat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. Unul dintre obiectivele conducerii IPJ Neamţ în 2015 este înfiinţarea şi deschiderea unui ghişeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar în cadrul Poliţiei orăşeneşti Bicaz.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau