Peste 340 de elevi s-au înscris la Centrul de Excelenţă
Dimensiune font:
O nouă selecţie va avea loc în septembrie
343 de elevi au fost selectaţi să participe la cursurile Centrului Judeţean de Excelenţă Neamţ. Elevii s-au înscris pentru a participa la activităţile centrului, la română, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, TIC, educaţie tehnologică, electronică, istorie, socio-umane, religie. „În luna septembrie, va avea loc a doua sesiune de selecţie a elevilor, constând în depunerea unui portofoliu care să conţină copii ale diplomei/diplomelor pentru premii şi/sau menţiuni obţinute la olimpiade judeţene, interjudeţene, naţionale, internaţionale sau la activităţi educative cuprinse în calendarul concursurilor şcolare judeţene CAEJ, regionale-interjudeţene CAER, naţionale CAEN sau testare”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Elevii admişi la mai multe discipline vor opta pentru una singură. Înscrierea se va desfăşura în perioada 7-14 septembrie. Centrul Judeţean de Excelenţă funcţionează în cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, cu filiale la Roman şi Târgu Neamţ.
Citeşte şi: Controale de la Minister după examenul de Bac
Ingrid CIOFOAIA
Elevii admişi vor participa la cursurile Centrului Judeţean de Excelenţă, dacă se vor completa grupele în sesiunea de selecţie din luna septembrie. Numărul de elevi pentru o grupă este de minimum 8 şi maximum 15.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau