Peste 600 de persoane din Botoșani au fost consultate gratuit

306794450_401218038850042_4902719983705229895_n

Dimensiune font:

| 17-11-2023 10:51

Peste 600 de persoane din judeţul Botoşani au beneficiat de consult gratuit în urma unor acţiuni derulate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale, în perioada 6-9 noiembrie, în cadrul Campaniei "Sănătate pentru sate".

Acţiunile s-au desfăşurat în localităţile Hlipiceni, Dragalina, Cobiceni, Iureşti, Cerneşti, Satul Nou, Albeşti, Todiceni, Răuseni, Victoria, inclusiv din oraşul Botoşani consultul gratuit fiind efectuat de medici specialişti în urologie, dermatologie, medicină internă, diabet zaharat, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, oncologie ORL, recuperare medical, oftalmologie, ortopedie, ginecologie, psihiatrie adulţi şi psihiatrie pediatrică, informează Dănuţ Prună, Voluntar Coordonator - Paraclisul Catedralei Naţionale.

Campania de "Prevenţie şi depistare a cancerului de col uterin" a fost integrată, din nou, în cadrul campaniei "Sănătate pentru sate", mai multor femei efectuându-li-se gratuit testul Babeş-Papanicolaou.

Pe lângă aceste consultaţii, pacienţii au beneficiat de investigaţii EKG, ecografie abdominală, cardiacă şi de sân.

Potrivit medicilor, patologiile depistate de medicii voluntari au fost foarte variate.

Acţiunile din cadrul campaniei "Sănătate pentru sate", desfăşurată în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii, au fost sprijinite atât de preoţii din comunitate, cât şi de autorităţile locale.

Până în prezent, în cadrul campaniei "Sănătate pentru sate", au fost organizate 106 acţiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Botoşani şi Buzău.

Numărul total al beneficiarilor acestei campanii se ridică la peste 15.000 de persoane.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

 ACCES GRATUIT DE  ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
17/05/2024 15:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi va functiona in data de 18 mai 2024 cu program normal, oferind publicului acces gratuit pentru a marca ZIUA INTERNATIONALĂ A MUZEELOR. Instituită de ICOM ...

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul
17/05/2024 15:18

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul   Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, lansarea a patru volume scrise de Marin Tarangul: ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
17/05/2024 15:00

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Romanian Creative Week deschide festivalul de muzică NeMO: o săptămână plină de concerte și party-uri la Iași
17/05/2024 14:56

Începe festivalul de muzică New Music Oasis - NeMO, sectiunea vibrantă a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, care propune ...

Spectacol dedicat longevității active, la Teatrul Național, cu Horațiu Mălăele
17/05/2024 14:31

Emotie. Minte. Trup. Pe 7 iunie, la Teatrul National, va avea loc cel mai mare eveniment din Iasi dedicat longevitătii active, organizat de Asociatia Pleiada.  Evenimentul s-a născut din convingerea că ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
17/05/2024 13:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei