Peştele mare îl înghite pe cel mic
Dimensiune font:
Agricultorii mari acaparează tot mai mult teren de la micii producători
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural care a avut loc ieri, în Sala Galbenă a Prefecturii Iaşi, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie (APIA) au prezentat o situaţie a plăţilor pe suprafaţă efectuate pe baza cererilor depuse în anul 2013. „Avem la plata pe suprafaţă peste 30.000 de cereri, iar în sectorul zootehnic, la ovine, caprine şi bovine, se acumulează aproximativ 7.000 de cereri”, a detaliat Sergiu Jităreanu, directorul APIA Iaşi. Potrivit acestuia, suprafeţele pentru care se solicită subvenţii au rămas aceleaşi, dar numărul agricultorilor solicitanţi a scăzut, mergându-se pe principiul că „peştele mare mănâncă peştele mic”. „Parcelele de la micile producători, care practică o agricultură de subzistenţă, migrează uşor spre marii producători, care fac o agricultură performantă, intensivă, unde rezultatele sunt pe măsură”, a punctat directorul APIA. Lipsa utilajelor performante, nivelul de vârstă ridicat al agricultorilor, duc la o scădere a numărului de solicitări pentru ajutorul APIA. Spre deosebire de anii trecuţi, în care erau în jur de 40.000 de beneficiari, în 2014, numărul acestora a scăzut sub 30.000.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau