Piaţetă publică de 90 de mii de euro la Crucea lui Ferentz
Dimensiune font:
Până la acest moment, în cei aproape 9 ani care s-au scurs de la momentul vandalizării monumentului istoric, Crucea lui Ferentz din cartierul Nicolina, Primăria Iaşi a alocat 150 de mii de euro pentru refacerea acestuia. Astfel, în anul 2007, municipalitatea ieşeană a alocat 34 mii euro pentru reabilitarea monumentului istroric, în 2014 au fost alocaţi 20 de mii de euro şi în cursul acestui an s-au alocat 96 mii euro. Aceste diferenţe foarte mari între alocări a fost motivată de şefii Primăriei Iaşi prin faptul că acest monument a fost reproiectat în câteva rânduri, gasindui-se de fiecare dată câte o cu totul altă soluţie de reabiltiare. „Nu s-a cheltuit nici un ban din sumele alocate. Crucea lui Ferentz urmează să intre în refacere. Aceste diferenţe de sume sunt date de faptul că acest monument a fost reproiectat în totalitate. Iniţial se avea în vedere doar reabilitarea monumentului în sine, a crucii, iar apoi s-a revenit asupra proiectului şi acum vrem să facem o piaţetă publică acolo, care costă aproape 90 de mii de euro. Cu această ocazie vom reuşi să integrăm proiectul european Axa Sud, b-dul Nicolina, cu un monument important pentru istoria acestui oraş”, a declarat primarul interimar, Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau