Pietrenii au câştigat „Ana are mere...pentru zimbrii”
Dimensiune font:
Cei 36 de elevi ai clasei a III-a A de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Piatra Neamţ au câştigat ediţia din acest an a concursului „Ana are mere ... pentru zimbri”, organizat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ. La cea de a V-a ediţie au participat 13 unităţi de învăţământ din judeţele Neamţ şi Suceava. Peste 1.000 de elevi din ciclu primar au adus suculente zimbrilor aflaţi în Parcul Natural Vânători Neamţ. Pentru acest sezon rece, copiii şi cadrele didactice au adus 4.477 de kilograme de furaje, aici fiind incluse cereale, mere, pere, cartofi, sfeclă furajeră şi dovleci. „Totul a început ca o joacă în 2013, când în ţarcul de aclimatizare a văzut lumina zilei un viţel de zimbru. Copiii de la şcolile din zonă s-au grăbit să vină să-l vadă şi s-au întrecut în a-i găsi un nume. Atunci am decis ca cei care vin să aducă simbolic un măr. Atunci s-a colectat 1 tonă de suculente, în 2014 au fost 4 tone, în 2015 s-au colectat 6 tone, iar în 2016 au fost înregistrate 4.545 kilograme”, a explicat Elena Curea, reprezentant Parcul Natural Vânători Neamţ. În acest an, în competiţie au intrat 12 şcoli din judeţul Neamţ şi una din Suceava. Astfel, hrană pentru zimbrii au adus elevii unităţilor de învăţământ din Oglinzi, Vânători Neamţ, Târgu Neamţ, Răuceşti, Crăcăoani, Drăgăneşti, Poiana Teiului, Pipirig, Piatra Neamţ şi Bogdăneşti din judeţul Suceava. „Este un exemplu de mobilizare, generozitate, responsabilitate şi implicare pentru care noi, cei din Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ, suntem recunoscători”, a spus Sebastian Cătănoiu, director al parcului. Elevii clasei a III-a A de la Şcoala nr.2 Piatra Neamţ au colectat 1,1 tone de furaje. „Bucurie mare pentru elevii clasei a III-a A, acum în prag de sărbători. Am participat cu mic cu mare la campania <<Ana are mere...pentru zimbrii>> şi am câştigat locul întâi. A fost o încântare şi o mare bucurie atunci când am fost anunţaţi de rezultat şi premiaţi. Vrem să împărtăşim momentul cu părinţii noştri, care ne veghează paşii”, a declarat Ramona Atomei, profesor învăţător clasa a III-a A, Şcoala Gimnaziala nr.2 Piatra Neamţ. Câştigătorii au primit din partea organizatorilor diplome şi rechizite, dar şi bucuria de a petrece câteva ore în aer liber. Cei 36 de elevi s-au distrat de minune la tiroliana amenjată chiar la sediul administraţiei Parcului Natural Vânători Neamţ.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau