Plângere penală pentru primarul din Rădăuţi
Dimensiune font:
Edilul-şef Nistor Tătar este acuzat de abuz în serviciu de către fostul manager al spitalului, Dorin Tibeică * gurile rele spun că la mijloc ar fi o răzbunare politică
Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuţi, Dorin Tibeică, i-a făcut plângere penală primarului Nistor Tătar (PSD) pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Tibeică reclamă că Tătar l-a demis ilegal, cu cinci luni înainte de încheierea mandatului. În locul său a fost numit avocatul Traian Andronachi.
Citește și Moldovenii, în top la dosarele depuse pentru Casa Verde
Nu şi-a îndeplinit indicatorii
Primarul Nistor Tătar s-a arătat surprins că face obiectul unei plângeri penale şi este convins că nu a încălcat legea. El a spus că a decis să-l demită pe Dorin Tibeică după ce specialişti din Primărie au făcut un audit la spital şi au constatat o serie întreagă de abateri. Una dintre cele mai grave se referă la faptul că în 2015 şi 2016, spitalul ar fi încheiat numeroase contracte de construcţii dubioase cu două firme, ale aceluiaşi patron. Este vorba despre SC Ilişoi Construct General SRL Volovăţ şi SC Jolt Mart Construct General SRL. „Are probleme mari de tot la achiziţii publice. De şapte ani lucrează numai cu două firme de construcţii. A încheiat contracte de reparaţii cu fel de fel de acte adiţionale. În unele cazuri, valoarea actelor adiţionale dublează valoarea contractului. Asta îmi ridică mari semne de întrebare. În 2015 au fost 11 contracte, iar în 2016 – 9 contracte. Valoarea acestora 560.000 de lei”, ne-a declarat Nistor Tătar.
Pe de altă parte, primarul spune că fostul director nu a aprobat indicatorii de performanţă. „În contractul de mandat spune că dacă nu a aprobat indicatorii într-un an, îi încetează mandatul. De când este director, de 8 ani, nu i-a aprobat niciodată”, a mai spus Tătar. Pe de altă parte, managerul demis ar fi organizat concursuri de angajare la spital, fără să modifice statul de funcţii.
Decizie politică sau administrativă?
Pe de altă parte, unele surse din spitalul Rădăuţi ne-au transmis că primarul i-a căutat nod în papură managerului Dorin Tibeică. L-a demis pentru a-i răsplăti fidelitatea lui Traian Andronachi, oferindu-i postul de conducere de la spital. Traian Andronachi este consilier local din parte Uniunii Pentru Rădăuţi, o formaţiune politică alături de care PSD, condus de primarul Nistor Tătar, a făcut majoritatea în Consiliu Local.
Oana ŞLEMCO
5 luni
Atât mai avea directorul spitalului până la încheierea mandatului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau