Plombările drumurilor din judeţ sunt în toi
Dimensiune font:
Potrivit lui Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi, lucrările de plombare a drumurilor judeţene sunt în toi. „Am dat ordim de începere a lucrărilor vineri şi tot atunci am şi ieşit pe terem. Avem trei echipe şi lucrăm pe Miroslava, Bârnova, Rediu, urmând să trecem pe celelalte tronsoane”, a declarat Daniel Minciună. Potrivit acestuia, reabilitarea pe tronsonul Miroslava se va face până la intersecţia cu centura Iaşului, urmând ca utilajele să fie mutate la Ţibăneşti şi de acolo să se vină cu lucrările spre Iaşi. „Procedăm în acest mod deoarece, până acum, începeam lucrările din Iaşi, iar banii se terminau pe drum”, a punctat directorul Minciună. Autorităţile judeţene aproximează că lucrările de plombare a drumurilor judeţene se vor realiza pe parcursul a două luni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau