Poliţia Rutieră, în acţiune
Dimensiune font:
Pe 5.11.2014, între orele 10:00-11:30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Iaşi, pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor de vehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversare. Au fost aplicate 24 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4500 lei, fiind reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere.
Spre exemplu, Nicoleta C. (37 de ani, din mun. Iaşi), a condus un autoturism, pe strada Gavril Muzicescu, iar la trecerea de pietoni, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unui grup de 3 pietoni, angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu suma de 360 de lei şi s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce auto pentru o perioadă de 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau