Poliţiştii locali au restituit unei bătrâne portmoneul uitat în piaţă
Dimensiune font:
În perioada 19-21 septembrie 2014, poliţiştii locali au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.6355 lei. Dintre acestea, 45 de amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În atenţia poliţiştilor locali a fost şi respectarea prevederilor H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, ocazie cu care 22 de persoane au fost sancţionate contravenţional. Printre cei sancţionaţi s-a aflat şi un sucevean de 22 de ani, care a fost amendat cu suma de 500 de lei deoarece a fost depistat în Piaţa Nicolina în timp ce comercializa produse nealimentare, respectiv ceasuri electronice şi geci din imitaţie piele, fără a putea justifica provenienţa acestora. Tot în week-end-ul trecut, un ieşean de 54 ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, deoarece a fost depistat pe strada Valea Adâncă în timp ce provoca scandal şi adresa cuvinte şi expresii jignitoare la adresa altei persoane. De asemenea, la data de 19 septembrie, în jurul orelor 12.00, poliţiştii locali au procedat la restituirea unui portmoneu numitei D.C., de 75 ani, domiciliată în municipiul Iaşi, în care se aflau diferite documente şi suma de 185 lei, pe care îl pierduse în Piaţa Nicolina. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau