Poliţiştii locali iau urma vacilor comunitare
Dimensiune font:
După ce au lăsat ca oraşul să fie invadat de turme de vaci şi capre, făcând din Iaşi motiv de băşcălie naţională, poliţiştii locali au organizat, pe 25 noiembrie, o primă acţiune pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care cresc fără drept animale mari în intravilanul municipiului. În acest sens, în urma verificărilor efectuate în zona Cicoarei, 11 persoane au fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 lei, conform HCLM Iaşi, nr. 408/2007, privind stabilirea normelor pentru creşterea animalelor şi păsărilor domestice pe raza municipiului. De asemenea, proprietarii animalelor au fost somaţi ca în cel mai scurt timp să intre în legalitate prin sacrificarea sau înstrăinarea acestora. „Precizăm faptul că, potrivit actului normativ menţionat, se interzice creşterea animalelor mari din speciile cabaline, bovine, ovine, caprine si porcine în intravilanul municipiului Iaşi”, au susţinut responsabilii Poliţiei Locale Iaşi, semn că dispuneau de cadrul legal şi în urmă cu trei luni, când „Evenimentul Regional al Moldovea semnalat acest fenomen. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau