Poliţiştii locali şi-au făcut norma de amenzi şi... confiscări de ghiocei
Dimensiune font:
În perioada 28 februarie – 1 martie 2015, poliţiştii locali au legitimat peste 540 de persoane şi au aplicat 262 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 32.357 lei. Dintre acestea, 26 de amenzi, cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. De asemenea, potrivit Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, au fost aplicate 62 sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 5.000 lei, persoanelor care efectuau acte de comerţ ambulant cu mărţişoare şi flori în alte locuri decât cele autorizate de Primărie. În acelaşi context, 55 de comercianţi au fost sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 1.000 lei pentru fapte de comerţ ambulant neautorizat. În plus, au fost aplicate şi 62 de sancţiuni contravenţionale pentru sustragerea de la plata taxelor legale din pieţe, iar bunurile au fost confiscate. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau