Presa, alungată din Palatul Roznovanu
Dimensiune font:
Edilul-şef a desfiinţat Biroul de Presă din Primăria Iaşi, pentru a face loc unui magazin de suveniruri, care va funcţiona în regim non-stop
Administraţia publică preluată de Mihai Chirica se află într-o continuă cădere liberă în ce priveşte credibilitatea, transparenţa şi pertinenţa deciziilor. Recent, edilul a găsit de cuviinţă să anunţe faptul că presa acreditată la instituţia pe care o conduce nu mai are acces în Primăria Iaşi, deoarece s-a luat decizia desfiinţării Biroului de Presă, o cameră amenajată specific încă de pe vremea lui Constantin Simirad, la parterul Palatului Roznovanu. „Sunt magazine dedicate în toate complexele comerciale, de unde se pot lua suveniruri. Din păcate, pe pietonalul Ştefan cel Mare nu s-a generat o astfel de activitate, motiv pentru care Primăria va schimba destinaţia Biroului Presei. În acea încăpere, aflată la intrarea în Primărie, care este în curs de modernizare, vom face magazinul de suveniruri al oraşului, deschis non-stop, inclusiv pe perioada weekend-ului. Toate materialele de promovare pe care le facem noi vor fi fără adaos comercial, deci cu cât le tipărim, cu atât la vindem”, a declarat primarul Mihai Chirica. Fără un anunţ prealabil, edilul a eliberat acel spaţiu de la parter încă de acum două luni. În condiţiile în care municipalitatea dispune de un Centru de Promovare Turistică şi de spaţii adecvate pentru acţiuni de promovare a Iaşului, gestul edilului este catalogat de mulţi ziarişti ca fiind unul de sfidare a acestei bresle. „Presa nu va fi scoasă din Palatul Roznovanu. Probabil i se va găsi un loc lângă magazin (n.r. singura încăpere în afara spaţiului destinat magazinului este anticamera acestuia). Nu ştim ce o să facem, dar vom analiza relocarea Biroului de Presă”, a încercat să dreagă busuiocul Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau