Prima expediţie românească la Polul Nord
Dimensiune font:
Patru seniori, pasionaţi de speologie şi cu o experienţă de peste 40 de ani în cercetare criosferică şi explorări extreme, vor pleca astăzi în prima expediţie românească în Arctica * aventura lor se va încheia pe 6 octombrie * cercetătorii vor purta drept talisman medalia cu chipul lui Emil Racoviţă
Arhipelagul Svalbard, unde vor ajunge cei patru temerari din Piatra Neamţ, este denumit Antarctica Nordului, fiind teritoriu internaţional stipulat în Tratatul Svalbard, la care şi România este semnatară, alături de alte 40 de ţări. Traseul va începe la Longyearbyen, acolo unde, în urmă cu 120 de ani păşea primul român, exploratorul Bazil Assan, şi va avea ca punct fix Fox Top Glacier. „Talismanul nostru în această aventură este o medalie din argint cu expediţia lui Racoviţă în Antarctica. Îl vom purta pe rând, în fiecare zi câte unul, pentru că este şi o onoare, dar şi o mare responsabilitate. Îmi doresc să o poarte, pe viitor, şi un tânăr cercetător, dar doar dacă vor exista tineri dornici să organizeze o expediţie. Noi am plănuit-o deja pe următoarea, pe 31 mai 2016“, a spus Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură Piatra Neamţ, unul dintre membrii echipajului.
Cei patru vor face cercetări transdisciplinare de speologie, geologie, geomorfologie, biologie şi meteorologie. „Schimbările climatice impun astfel de cercetări şi toate marile ţări investesc în ele. Pe noi ne costă această expediţie 10.000 de euro, sumă pe care am împărţit-o egal la patru şi pe care o achităm noi, dar ne dorim ca măcar rezultatele pe care le vom avea după această expediţie să nu rămână prin sertarele unei universităţi“, a spus Stelian Grigore.
Aventuri printre urşii polari
Media de vârstă a celor patru depăşeşte 58 de ani, însă ei speră să nu întâmpine nici un fel de probleme de-a lungul celor două săptămâni, chiar dacă sunt conştienţi că un pericol mare îl reprezintă urşii polari. „Ştiaţi că în Norvegia eşti obligat să porţi armă dacă pleci în astfel de aventuri? Ne vom asigura şi noi că nu ne expunem unui pericol în acest sens, deşi ne dorim să vedem mai mulţi urşi de apă, nişte creaturi care nu sunt mai mari de un milimetru şi pe care le-am descoperit deja în gheţarii de pe teritoriul ţării noastre, decât urşi polari“, a declarat Stelian Grigore.
Pe termen lung, organizatorii îşi propun să găsească cel mai potrivit loc pentru amplasarea unei staţii de cercetare criosferică românească în Arctica, pentru a putea observa fenomenele de acolo, pe care să le compare mai apoi cu cele de pe teritoriul României. Primele rezultate ale expediţiei vor fi prezentate în cadrul Simpozionului Naţional Criosfera 2015, care va avea loc la Piatra Neamţ, în perioada 27- 30 noiembrie.
Citeşte şi: 58 de primari din Neamţ merg la cursuri
Alexandra DOBRESCU
„Alături de colegii mei, Arthur Dăscălescu, Ioan Balmuș şi Veron Toma, vom face o expediţie ştiinţifică în arhipelagul Svalbard, ultimul teritoriu european situat în Arctica, în apropiere de Polul Nord. Este prima expediţie românească în Svalbard după 25 de ani, după cea organizată de Teodor Negoiţă, care va fi omagiat pe 27 septembrie, la baza gheţarului Foxbreen“ – Stelian Grigore, membru al echipajului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau