Prima şedinţă fără Culiţă Tărâţă
Dimensiune font:
Ieri, a avut loc prima întâlnire a Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ după moartea preşedintelui Culiţă Tărâţă * sala de şedinţă a fost plină, însă discuţiile au fost amânate din motive politice
La începutul întâlnirii s-a păstrat un moment de reculegere în memoria lui Culiţă Tărâţă. Timp de câteva zeci de secunde, cei prezenţi în sală au păstrat liniştea, aducând astfel un omagiu celui plecat prematur dintre ei. După acest moment, s-a propus desemnarea unui preşedinte de şedinţă. A fost ales Dan Manoliu, vicepreşedintele CJ Neamţ, care a întrunit voturile a 27 de consilieri din cei 28 prezenţi la şedinţă.
Proiecte politice
Pe ordinea de zi a şedinţei erau trecute 14 proiecte de hotărâre. Dan Manoliu a propus suplimentarea acesteia cu încă cinci proiecte, două dintre acestea foarte importante pentru suflarea politică a judeţului. Este vorba despre delegarea de atribuţii a unui vicepreşedinte pentru a îndeplini atribuţiile preşedintelui şi delegarea unui consilier judeţean care să îndeplinească temporar atribuţiile de vicepreşedinte al CJ Neamţ. Înainte de şedinţă se vorbea că ambii vicepreşedinţi PSD, Dan Manoliu şi Emilia Arcan, vor fi schimbaţi din funcţie. Se pare însă că oamenii politici nu au ajuns încă la o înţelegere deoarece suplimentarea ordinii de zi a picat cu 11 voturi „pentru“, 15 „împotrivă“ şi 2 abţineri.
Ingrid CIOFOAIA
Orgoliile politice au dus la amânarea dezbaterilor de pe ordinea de zi. Proiectele vor fi discutate în cadrul unei şedinţe extraordinare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau