Primăria cumpără centrale termice pentru „iglurile sociale” din Tomeşti
Dimensiune font:
La sfârşitul săptămânii trecute, municipalitatea ieşeană a lansat două achiziţii directe. Prima dintre acestea, în valaore de 66.000 lei, gestionată de Serviciul Investiţii al Primăriei, se referă la eeabilitarea spaţiului în care va funcţiona Centrul de cartier Cantemir. „E vorba de achiziţionare de servicii şi lucrări pentru reabilitarea Centrului de cartier Cantemir. S-a depus anunţ pe SEAP în vederea achiziţionării serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări, dar nu am primit nicio ofertă, drept pentru care vom relua procedura”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primărie Iaşi. O a doua achiziţie directă se referă al echipamente de încălzire. Pentru această achiziţie gestionată de DAPPP, suma estimată este de 56.000 iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 6 octombrie. „În acest caz este vorba de achiziţia şi montarea unor centrale termice la 7 apartamente proprietarea municipiului Iaşi, apartamente care sunt in imobile din Tomeşti, debranşate total de la sistemul centralizat de încălzire”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau