Primăria nu renunţă la hârburile Europei. Se pregăteşte o nouă licitaţie pentru 35 de autobuze SH
Dimensiune font:
Pe străzile Iaşului va circula până la sfârşitul acestui an încă o garnitură de 35 de autobuze second hand, pentru care municipalitatea a pregătit în jur de 1,2 milioane de euro * aceste autobuze Euro 3 vor trebui să fie dotate cu aer condiţionat, rampe pentru persoane cu dizabilităţi şi să fie aduse la Iaşi pe cheltuiala Primăriei
La nici o zi de la declaraţiile primarului Mihai Chirica, conform cărora întregul parc auto al Regiei de Trasnport Public din Iaşi va fi schimbat cu material rulant nou, municipalitatea, prin regia din subordine, a lansat o licitaţie care vizează achiziţia a 35 de autobuze rulate. Pentru aceste autobuze second hand, cu podea joasă, destinate transportului public de persoane în municipiul Iaşi, prevederea bugetară este de 5.512.500 lei, fără TVA, în care nu este inclus şi serviciul de livrare, preactic, transportul autobuzelor urmând să cadă în sarcina beneficiarului. Potrivit caietului de sarcini, aceste autobuze Euro 3, vor trebui să aibă o lungime de maxim 12 metri, o lăţime de 2,6 m, înălţime (cu echipament aer condiţionat) de 3,2 m, o capacitate de transport pasageri de minim 90 persoane, caroserie prevăzută cu trei uşi pentru accesul călătorilor. Totodată, autobuzele trebuie să fie omologate pentru circulaţia pe drumurile publice în regim de transport public şi să respecte directiva Comisiei Europene privind asigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu disabilităţi, deci să fie prevăzute cu rampe de acces pentur această categorie de călători, să fie echipate cu instalaţie de pornire pentru temperaturi scăzute, cu sistem oprire şi avertizare uşi deschise, cu sistem de aer condiţionat atât pentru postul de conducere al şoferului cât şi pentru salonul destinat călătorilor, aflat în stare de funcţionare, precum şi cu sisteme de încălzire compartiment pasageri cu aer cald ventilat sau minim 3 calorifere de încălzire.
Mai mult, autobuzele vor fi prevăzute cu computer de bord, să fie de aceiaşi marcă, să aibă caroserie tratată anticoroziv iar subansamblele autobuzelor (motor, cutie de viteză, punte motoare, compresor, servodirecţie, pompe) să aibă o mentenanţă ridicată şi accesibilitate uşoară la întreţinere. “Fiecare autobuz va fi dotat cu: trusă sanitară, triunghiuri reflectorizante, stingător şi manual de întreţinere. Transportul autobuzelor este sarcina beneficiarului. Toate autobuzele vor fi în stare de funcţionare, astfel încât să poată fi deplasate prin propulsie proprie de la sediul furnizorului la cel al beneficiarului”, se mai arată în caietul de sarcini. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 16 august 2016, urmând ca evaluarea acestora să aibă loc pe 31 august. Livrarea autobuzelor se va face în tranşe stabilite de comun acord, în termen de maxim 6 luni de la semnarea contractului. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau