Primăria Suceava a lăsat 700 de familii în frig
Dimensiune font:
În pragul iernii, peste o mie de oameni au rămas fără apă caldă şi căldură, iar problema va fi remediată abia peste o lună * la cererea Primăriei Suceava, o firmă constructoare s-a apucat să înlocuiască mai multe conducte de alimentare a unui punct termic, aflat în vecinătatea Şcolii Generale nr. 11
Cele 700 de familii din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava s-au trezit fără apă caldă şi căldură în urmă cu trei zile. Pentru că Primăria nu i-a informat în prealabil cu privire la execuţia lucrărilor de reabilitare a instalaţiei termice, locatarii s-au gândit iniţial că este vorba despre o avarie şi nu au reacţionat, crezând că problema va fi rezolvată în câteva ore.
După ce frigul le-a ajuns la oase, oamenii au început să ceară explicaţii de la conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 34, de care aparţin. Din păcate, prea multe răspunsuri nu au primit. „Le-am spus că este vorba despre o lucrare mare, executată de o firmă contractată de primărie. Le-am explicat că asociaţia nu a fost informată oficial cu privire la aceste lucrări”, ne-a declarat Gheorghe Munteanu, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 34. El susţine că angajaţii municipalităţii i-ar fi transmis doar verbal că vor fi demarate lucrările. Munteanu ne-a spus că în urmă cu două zile nici nu a ştiut de la cine să solicite clarificări, având în vedere că reţeaua de distribuţie a agentului termic a fost concesionată, în urma unei licitaţii, de firma Thermonet. „Termica este în faliment, conductele sunt preluate de Thermonet, dar lucrarea este executată cu bani de la primărie. Trebuia să primim şi noi o înştiinţare ”, a spus preşedintele asociaţiei.
Fiind zi de audienţe, ieri, Gheorghe Munteanu s-a dus să caute informaţii la administraţia locală. Primarul Ion Lungu i-ar fi spus să le transmită oamenilor care vor sta o lună de zile în frig că lucrările sunt necesare şi nu puteau fi amânate.
Termen de finalizare, 19 noiembrie
Potrivit graficului de lucrări, muncitorii ar trebuie să termine treaba pe 19 noiembrie. Evident că aspectul îi nemulţumeşte pe locatarii racordaţi la sistemul centralizat. „Avem copii mici şi în casă nu sunt mai mult de 10 grade. Suntem cu facturile la zi. Ei chiar nu se gândesc la noi? Să stea primarul în frig, să vedem dacă rezistă! Eu ştiam că un om gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. I-a apucat hărnicia acum, când puteau să sape în vară”, ne-a spus unul dintre riverani.
Supărarea oamenilor este justificată. Unii dintre ei sunt bătrâni şi bolnavi, au pensii mici şi nu au bani ca să-şi cumpere aeroterme sau calorifere electrice. Problema este că pentru cele 700 de familii, veştile proaste nu se opresc aici. Gheorghe Munteanu nu crede că firma va respecta graficul de lucrări. „Muncitorii vin dimineaţa şi pleacă acasă pe ora 15.30-16. Ei ar trebui să stea şi să lucreze non-stop. Noaptea la lumina farului, dacă este nevoie, pentru că ţin peste 1.400 de oameni în frig”, ne-a transmis Munteanu. Până când lucrurile se vor lămuri, oamenii nu au altă soluţie decât să-şi cumpere calorifere ori să îngheţe în casă.
Citeşte şi: Copii de grădiniţă ţinuţi în frig la Suceava
Oana ŞLEMCO
„Sunt 22 de blocuri afectate, peste 700 de familii şi peste 1.400 de locatari. Au venit pe rând la asociaţie şi au solicitat explicaţii” – Gheorghe Munteanu, preşedintele Asociaţiei nr. 34
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau