Primăria Suceava a pregătit 7.000 de formulare pentru acordarea ajutoarelor la încălzirea locuinţelor
Dimensiune font:
Primăria municipiului Suceava face pregătiri în vederea acordării ajutoarelor la încălzirea apartamentelor în sezonul rece 2015-2016, a declarat primarul Ion Lungu. Edilul şef sucevean a declarat că deja au fost pregătite 7.000 de formulare care vor fi distribuite către cei îndreptăţiţi, însă nu înainte ca să se aştepte eventualele modificări în legislaţia cu specific. În conformitate cu reglementările în vigoare, perioadă de încălzire în sistem centralizat a locuinţelor începe de la 15 octombrie, autorităţile locale dorind să fie pregătite în acest sens. „Sperăm ca legea să nu se modifice. Discutăm la Ministerul Muncii cu factori decizionali, astfel încât să vedem dacă în această iarnă rămân aceleaşi condiţii pentru acordarea ajutoarelor de încălzire. Aşa după cum este legiferat, în România se consideră că sezonul rece începe la 15 octombrie, de aceea, trebuie ca, de la această dată, să fim pregătiţi să dăm căldură în orice moment” a declarat Lungu.
Condiţii
Anul trecut, plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat a fost de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice a fost plafonat la 615 lei. Abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură trebuie să depună dosarele la sediile asociaţiilor de proprietari; familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de centrale termice individuale pe gaze naturale se vor prezenta la sediul din Suceava al Primăriei. La cererea de acordarea sprijinului bănesc vor fi anexate documente juridice privind regimul juridic al locuinţei; copii după acte stare civilă ale tuturor celor care locuiesc împreună; acte doveditoare ale veniturilor realizate; ultima factură, în cazul încălzirii cu gaze naturale sau energie electrică; adeverinţă de la asociaţie, pentru cei care folosesc radiatoare electrice, precum că nu au centrală pe gaze naturale. La stabilirea venitului net pe membru de familie nu sunt luate în calcul alocaţia pentru susţinere familială, bursa din Programul „Bani de liceu”, precum şi bugetul complementar pentru persoanele cu handicap. Este considerat ca bun care duce la excluderea de la obţinerea sprijinului financiar al statului, autoturismul cu o vechime mai mică de 10 ani.
Citeşte şi: Săteni forţaţi să devină orăşeni: „Este de necrezut ce ni se întâmplă!“
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau