Primăria va depune în scurt timp candidatura pentru titlul de Capitală mondială a cărţii
Dimensiune font:
În aproximativ două săptămâni municipalitatea ieşeană va avea dosarul complet pentru depunerea candidaturii la titlul de Capitală mondială a cărţii. Anunţul a fost făcut ieri, 5 mai, de către primarul interimar Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri cu oamenii de cultură şi reprezentanţii editurilor din Iaşi. „Am primit multe propuneri din partea mediului cultural. Am solicitat o estimare a bugetului şi impactului acelor acţiuni. Apoi, în câteva zile vom pune la punct întregul dosar, astfel încât pe 20 mai să avem un document final, pe care să îl trimitem la tradus şi apoi la UNESCO”, a declarat Mihai Chirica. Printre propunerile enunţate ieri de cei prezenţi se numără organizarea unui salon internaţional de carte pentru copii şi a unui salon internaţional de carte ştiinţifică, donaţii de carte pentru comunităţile defavorizate, înfiinţarea de biblioteci mobile, precum şi organizarea/facilitarea organizării mai multor acţiuni culturale în perioada estivală.
Dosarele de aplicare trebuie depuse la UNESCO până la data de 31 mai 2016 în engleză sau franceză, evaluarea urmând să aibă loc pe 30 iunie, iar rezultatele să fie anunțate pe 15 iulie. Anul acesta, capitala mondială a cărții este orașul Wroclaw din Polonia, iar anul viitor titlul va fi oferit orașului Conakry din Guineea. Prima ediție a competiției a fost lansată în 1996, iar Madrid a fost desemnat prima capitală mondială a cărții în 2001. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau