Primarii penali ai Moldovei
Dimensiune font:
De aproape un an, administraţiile din Regiunea de Nord-est sunt zguduite de scandaluri * primari arestaţi, condamnaţi sau demisionari, aşa arată radiografia unei administraţii corupte * până acum, singurul care a ieşit de după gratii este primarul Bacăului * cea mai recentă condamnare a fost dată pe numele primarului din Oşeşti
O acuzaţie de fraudă cu fonduri europene i-a adus edilului-şef din comuna Oşeşti (judeţul Vaslui), Grigore Lefter, o condamnare de doi ani şi zece luni de închisoare sub supraveghere. Asta înseamnă că trebuie să vină săptămânal la Poliţie şi să declare tot ceea ce face. El a fost acuzat de fals intelectual, folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Lefter are stabilit un termen de încercare pe o perioadă de cinci ani şi zece luni.
Şmenurile primarului
Potrivit portalului instanţei, în acelaşi dosar au fost condamnaţi pentru infracţiuni similare Vasile Furcoi, manager tehnic, angajat şi plătit în cadrul proiectului, la o pedeapsă de la doi ani şi patru luni şi Maria Damian, consultant financiar, angajat şi plătit în cadrul proiectului, la doi ani şi două luni. Cei trei vor trebui să restituie Comunităţii Europene 172.000 lei, prejudiciu stabilit în dosar, până în prezent fiind recuperaţi doar 1.000 de euro. Procurorii au instituit sechestre pe bunurile celor trei inculpaţi, măsura menţinută de judecătorii Tribunalului Vaslui. Primarul Grigore Lefter are interdicţie de a mai ocupa funcţii publice pe o perioadă de doi ani şi va trebui să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. Edilul a fost condamnat în cursul anului trecut, într-un alt dosar, la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiul pe post de consilier personal la Primărie. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă.
Pinalti în arest, Stavarache la Tribunal
Cele mai mari arestări au avut loc anul trecut şi au fost în cazul primarului de Piatra neamţ, Gheorghe Ştefan, acuzat de luare de mită, şi al omologului său din Bacău, Romeo Stavarache, care s-a bucurat la banii publici. Ştefan este încă în arest, oar pentru Stavarache a început ieri procesul.
După gratii se află şi Aurel Olărean, primarul suspendat al Rădăuţiului, acuzat de instigare şi fals. Edilul-şef al comunei Brodina (judeţul Suceava), Vasile Melen, şi-a demisia după ce procurorii de la Anticorupţie l-au plimbat prin arest pentru abuz în serviciu. Cel din Broşteni, Nicolae Chiriac, a băgat mâna în puşculiţa europeană, fiind cercetat în lotul APIA Suceava.
După cum se vede, cine împarte banii publici are grijă să-şi rezerve sume considerabile pentru confortul propriu, însă riscurile sunt mari.
Grevă la primărie din cauza pontajului
Maura ANGHEL, Simona POP
Pentru tot felul de şmenuri este cercetat şi prefectul Sucevei, Florin Sinescu. Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, şi-a pierdut deja mandatul în urma unei condamnări de şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals în documente.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau