Primarul din Târgu Frumos, judecat pentru conflict de interese
Dimensiune font:
Încă un primar ieşean are necazuri cu legea. Edilul din Târgu Frumos, Ionel Vatamanu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel pentru conflict de interese şi fals în declaraţii. Potrivit anchetatorilor, buclucul a pornit de la un teren de 69 mp din piaţă, pe care firma familiei Vatamanu, Ţac Ţac SRL, îl concesionase. A început un adevărat şir de manevre ilegale, în primul rând, spun procurorii, fiind ocupat mai mult spaţiu decât era permis – 97 mp.
A votat să-şi dea terenul
Când Vatamanu era doar consilier local, în iulie 2011, s-a votat să i se vândă... 89 mp. „Terenul era în proprietate publică, deci nu putea fi vândut. Inculpatul a fost prezent la şedinţă şi a votat pentru aprobarea proiectului de hotărâre, deşi nu avea acest drept”, a declarat Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Mai târziu, funcţionarii Primăriei şi-au dat seama că sunt probleme cu actele şi, printr-o altă hotărâre votată de Vatamanu, s-a decis trecerea terenului din domeniul public în cel privat al oraşului. A fost modificat de către expertul Dan Butnăraşu şi raportul de evaluare, de la 89 la 98 mp, cu un preţ de 1.568 euro.
I-a mers ca uns
După ce Vatamanu a preluat frâiele administraţiei locale, hotărârea a fost pusă în practică. „Inculpatul l-a delegat pe viceprimarul Alexa Ioan să-i vândă 98 mp, fiind încheiat contractul în noiembrie 2012. Toate acestea demonstrează intenţia inculpatului de a trata Primăria ca moşia personală, aservită intereselor sale şi ale familiei”, a adăugat Adina Bocai.
Curtea de Conturi a tulburat apele
Un control al Curţii de Conturi a descoperit ilegalităţile. S-a trecut atunci la o nouă rundă de mânăreli, în loc să se solicite judecătorilor anularea actelor. Soţia primarului, Zânica, a cerut concesionarea terenului care-i fusese deja vândut, iar Biroul de Urbanism al Primăriei şi-a dat girul! „Acest raport este total abuziv, întrucât suprafaţa se afla deja în proprietatea privată a unei persoane fizice”, a precizat Adina Bocai. Totuşi, CL a abrogat CL vânzarea şi a aprobat concesionarea. În aceste condiţii, procurorii au disjuns dosarul şi vor continua cercetările pentru notar, expert, dar şi pentru restul angajaţilor administraţiei locale care i-au făcut pe plac primarului.
Ce spune primarul
Vatamanu le-a dat replica procurorilor: „Nu ştiam de trimiterea în judecată, nu m-a anunţat nimeni. A fost o hotărâre de CL din 2011 căruia fostul primar nu i-a dat curs, iar când am venit eu am pus-o în aplicare. După ce a venit Curtea de Conturi, am renunţat la cumpărare şi am primit banii înapoi. Am procedat corect, nu am fost de rea-credinţă, iar în instanţă voi justifica”. Ştefana CZELLER
Acuzat şi de fals
Ionel Vatamanu mai este acuzat că a procedat incorect la o licitaţie. Aceasta s-a organizat pentru cumpărarea unui excavator la mâna a doua şi a fost câştigată de... cumnatul primarului, Georgel Mihăilă. Vatamanu a dat o declaraţie pe propria răspundere că nu e rudă cu ofertantul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau